Comisia Europeană propune Ungariei o prelungire a termenului-limită pentru examinarea PNRR-ului său

Comisia Europeană propune Ungariei o prelungire a termenului-limită pentru examinarea PNRR-ului său
© EPA-EFE/STEPHANIE LECOCQ   |   European Commission vice-president Valdis Dombrovskis

Bruxellesul a propus Ungariei un termen suplimentar pentru examinarea planului său de relansare în valoare de 7,2 miliarde de euro, frânată de dezacordurile privind respectarea statului de drept. „Ceea ce le-am propus autorităţilor ungare este o prelungire a termenului până la 30 septembrie“ – a precizat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, la finalul unei videoconferinţe cu cei 27 de miniştri de Finanţe. El a adăugat că acest termen suplimentar va trebui să fie acceptat şi de autorităţile ungare.

Înaintat Bruxellesului pe 12 mai, planul ungar de investiţii şi de reforme care permite Budapestei să pretindă 7,2 miliarde de euro de subvenţii europene, ar fi trebuit să facă obiectul unei decizii a Comisiei cel mai târziu la 12 iulie, la finalul celor două luni de examinare prevăzute de procedură. Comisia nu a luat însă o decizie, pe fondul puternicelor tensiuni cu Budapesta, după adoptarea unei legi ungare despre care Bruxellesul susține că aduce atingere drepturilor persoanelor LGBT. Această lege a fost condamnată de majoritatea celor 27 de state membre, de o rezoluţie a Parlamentului European adoptată cu o puternică majoritate şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a calificat-o drept „o ruşine“. Premierul ungar Viktor Orban prezintă această lege ca pe un instrument de protecţie a copiilor şi refuză să o retragă, în pofida criticilor. Uniunea Europeană afirmă că refuzul său de a valida PNRR-ul ungar nu are legătură cu legea LGBT. Comisia Europeană incriminează lipsa de transparenţă în încredinţarea contractelor publice, o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa de independenţă a sistemului judiciar din Ungaria.

Reuniunea prin videoconferinţă a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană a aprobat, de altfel, luni, planurile de relansare pentru patru ţări: Croaţia, Cipru, Lituania şi Slovenia, care primiseră deja undă verde de la Comisie. Astfel, numărul total de state membre ale căror planuri de relansare au fost aprobate se ridică la 16. În afară de Ungaria, numai Polonia s-a confruntat cu depăşirea termenului de două luni de examinare a planului său de către Bruxelles. Olanda şi Bulgaria nu au înaintat încă aceste planuri. Aceste planuri sunt finanţate prin recurgerea la un împrumut comun, o formulă inedită, care întruchipează solidaritatea europeană în contextul crizei de COVID-19. Ele fac parte din planul de relansare NextGenerationEU, în sumă totală de 750 de miliarde de euro.

Timp citire: 1 min