Comisia Europeană propune SUA un acord de liber schimb

Comisia Europeană propune SUA un acord de liber schimb
© EPA-EFE/STRINGER   |   Ursula von der Leyen la summitul UE -Asia centrală 4.4.2025

Șefa executivului european a anunțat  că UE este gata să negocieze un acord pentru zero taxe contra zero taxe la bunurile industriale. Ursula von Der Leyen a menționat că UE mai are asemenea înțelegeri cu mai multe țări din lume, inclusiv America Latină sau Israel. Pe de altă parte, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic a declarat, după reuniunea miniștrilor de comerț ai celor 27, că discuțiile cu partea americană sunt într-o fază incipientă.

Negocierile UE cu SUA sunt abia la început

Oficialul european a mărturisit că a încercat să le explice partenerilor de dialog de ce și cum funcționează Taxa pe valoare adăugată, o taxă care alimentează bugetele țărilor și pe care o aplică peste 160 de state, pe lângă UE. În Sua această taxă nu există și e considerată o barieră comercială. Luni seară, în Biroul Oval, după întâlnirea cu Beniamin Netaniahu, președintele Donald Trump a fost întrebat dacă are de gând să suspende temporar taxele vamale. "Ei bine, nu ne uităm la asta. Avem multe, multe țări care vin să negocieze acorduri cu noi. Și vor fi acorduri corecte. Și în anumite cazuri, vor plăti tarife substanțiale. Vor fi oferte echitabile. După cum știți, am vorbit în această dimineață cu prim-ministrul Japoniei și am avut o conversație foarte bună", a spus președintele.

Timp citire: 1 min