Comisia Europeană îi cere Budapestei să-și reformeze legislaţia privind achiziţiile publice

Comisia Europeană îi cere Budapestei să-și reformeze legislaţia privind achiziţiile publice

Comisia Europeană a cerut Ungariei să-și reformeze legislaţia privind achiziţiile publice, pentru a preveni potențiale fraude, în valoare de miliarde de euro, din fondul comunitar pentru relansarea economică după pandemia de coronavirus - relevă un document intern, citat de agențiile de presă.
Comisia, mandatată pentru gestionarea schemei de sprijin în valoare de 750 de miliarde de euro, a comunicat, deja, mai multor state membre ale Uniunii Europene că trebuie să-şi amelioreze propunerile pentru cheltuielile din fondurile care le revin. În cazul Ungariei, Uniunea doreşte chiar schimbări ale legilor, iar documentul, datat  26 ianuarie, arată că premierului ungar Viktor Orban i-au fost prezentate cerinţe precise în acest sens.
'Concurenţa la achiziţiile publice este insuficientă în practică', se menţionează în textul citat, potrivit căruia este vorba de 'nereguli sistemice'.
Bruxellesul cere Budapestei, în special, o mai mare transparenţă şi accesibilitate a datelor, argumentând că astfel procesele de achiziţie ar deveni mai corecte şi mai deschise. Concurenţa reală şi responsabilitatea la achiziţii ar evita fraudele şi necesitatea recuperării ajutoarelor cheltuite necorespunzător. Ungaria are una dintre cele mai mari rate de licitaţii cu o singură ofertă din Uniune, ceea ce duce la supraevaluări sistemice; în acelaşi timp, legea ungară privind conflictele de interese are multe lacune, care permit ocolirea prevederilor sale. Aproape 6,3 miliarde de euro ar urma să revină Ungariei în cadrul schemei de relansare.
Un raport al OLAF - oficiul de luptă anti-fraudă al Uniunii Europene – afirma, anul trecut, că în perioada 2015-2019 în Ungaria s-au înregistrat nereguli la cheltuirea din fonduri europene de aproape 4%, media în UE fiind de 0,36%. Slovacia, a doua în acest clasament negativ, a înregistrat doar 0,53% cheltuieli incorecte. Premierul Orban a contestat datele OLAF și a spus că nu acceptă că țara lui este mai coruptă decât Austria, Germania sau Danemarca.

Timp citire: 1 min