„Coaliția voluntarilor” va ajuta Ucraina în cazul unui acord de pace cu Rusia

„Coaliția voluntarilor” va ajuta Ucraina în cazul unui acord de pace cu Rusia
© EPA-EFE/Betty Laura Zapata / POOL   |   Keir Starmer în timpul summitului virtual pentru Ucraina 15.3.2025

Keir Starmer a găzduit o reuniune virtuală la care au participat 25 de lideri, inclusiv președintele interimar Ilie Bolojan. Premierul britanic a decarat sâmbătă că acest grup de state va elabora planuri pentru a ajuta la securizarea Ucrainei pe mare și în aer în cazul în care se va ajunge la un acord de pace. Cu alte cuvinte, a spus Keir Starmer, planul de încetare a focului în Ucraina a intrat în faza operațională.

Coaliția voluntarilor a intrat în faza operațională

Șeful executivului britanic îl acuză pe Vladimir Putin că tergiversează acceptarea acordului, menționând că mai devreme sau mai târziu va fi nevoisă se așeze la masa negocierilor. După acest summit virtual, Keir Starmer a declarat că următorul pas va fi reuniunea militarilor care va avea loc joi, în Marea Britanie și în cadrul căreia va fi întocmit planul care va garanta securitatea Ucrainei în viitor. Starmer a mai menționat că președintele Donald Trump i-a oferit lui Vladimir Putin șansa pentru o pace durabilă. Coaliția voluntarilor reunește parteneri din întreaga UE, precum și din Canada, Australia, Noua Zeelandă și este sprijinită de alte state, inclusiv Japonia.  Ucraina a acceptat deja armistițiul de 30 de zile, dar Vladimir Putin pune condiții și amână un răspuns clar. la summitul virtual de sâmbătă liderii au convenit și asupra pașilor necesari pentru a pune presiune pe Vladimir Putin ca să accepte și asta include sprijin militar pentru Ucraina pe termen scurt și lung. 

Timp citire: 1 min