CIA: aşa-numitul sindrom Havana, care afectează, de câţiva ani, diplomaţii americani din lume, nu e neapărat imputabil unei puteri rivale, precum Rusia

CIA: aşa-numitul sindrom Havana, care afectează, de câţiva ani, diplomaţii americani din lume, nu e neapărat imputabil unei puteri rivale, precum Rusia
© EPA-EFE/TASOS KATOPODIS / POOL   |   Directorul CIA, William Burns

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a Statelor Unite ar fi conchis că aşa-numitul sindrom Havana, care afectează, de câţiva ani, diplomaţii americani din lume, nu e neapărat imputabil unei puteri rivale, precum Rusia. Media americane, preluate de agenţiile inernaţionale de presă, citează, în acest sens, concluzii preliminare ale expeţilor CIA, dar menţionează şi că investigaţiile continuă în legătură cu circa 20 de cazuri rămase neelucidate.

Anul trecut, în septembrie, scria presa, CIA, principalul serviciu special extern al Statelor Unite, l-ar fi demis pe șeful biroului său de la Viena, acuzat că n-a luat în serios cazurile sindrom Havana din cadrul echipei lui și al personalului ambasadei. Încă din iulie 2021, Austria și Statele Unite au anunțat că investighează problemele de sănătate ale unor diplomați americani acreditați la Viena. În mai, senatorii de la Washington au dezvăluit că guvernul anchetează o creștere a atacurilor misterioase comise în lume asupra unor oficiali americani, atinși de grave probleme neurologice. Incidente de acest tip, rămase neexplicate, s-au înregistrat, începând din 2016, în țări mai degrabă ostile Statelor Unite, precum Cuba, China sau Rusia.

Moscova era, de altfel, principalul suspect, deși primele cazuril au apărut la Havana, unde diplomați americani și membri ai familiilor lor au suferit de probleme neurologice grave, precum pierderea echilibrului, vertij, tulburări de vedere și de coordonare, însoțite de anxietate, irascibilitate și de ceea ce unele victime au numit o ceață cognitivă. La unii au fost depistate chiar leziuni cerebrale. Potrivit unui raport al Agenției de Științe americane, cauza cea mai probabilă a unor astfel de simptome ar fi  "energia dirijată prin unde radio".

Zeci de agenți de securitate, diplomați și alți funcționari americani de la Viena au acuzat probleme asemănătoare sindromului Havana. Ministerul austriac de Externe a precizat că ia foarte în serios aceste informații și a calificat drept o prioritate absolută securitatea diplomaților străini acreditați la Viena și a famillilor acestora. În afara ambasadelor, Viena găzduiește numeroase organizații internaționale, cele mai multe fiind agenții ale Organizației Națiunilor Unite, iar în jurul acestora gravitează un numeros corp de diplomați și experți din toată lumea.

Ca și Germania imediat postbelică, Austria - care, anexată de naziști în 1938, făcuse parte din cel de-al treilea Reich - a fost împărțită în zone de ocupație britanică, franceză, americană și sovietică, iar ulterior, pentru a menaja susceptibilitățile rușilor, a rămas, cel puțin declarativ, neutră, nesolicitând niciodată să fie admisă în NATO. Agenții Moscovei și ai sateliților săi din spatele fostei Cortine de Fier au fost permanent  prezenți la Viena, considerată, în timpul Războiului Rece, placa turnantă a spionajului în Europa. La rândul său, Havana e definită drept avanpostul comunismului în emisfera vestică, după ce, în 1959, gherila de stânga condusă de de Fidel Castro Ruz a preluat puterea în Cuba. Regimul comunist fondat atunci, aliat al fostei Uniunii Sovietice și profund ostil Statelor Unite, supraviețuiește încă.

 

Timp citire: 2 min