Chișinău: partidul prezidențial și-a ales noul lider

Chișinău: partidul prezidențial și-a ales noul lider
© EPA-EFE/STRINGER   |   Președintele Republicii Moldova Maia Sandu este însoțită de Președintele Parlamentului Igor Grosu și de Prim-ministrul Natalia Gavriliță în timp ce informează presa, Chișinău, Moldova, 03 martie 2022.

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a fost ales lider al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), pro-european, la guvernare, fondat de şefa statului, Maia Sandu. Premierul Natalia Gavriliţă a fost aleasă vicepreședinte al PAS. Principalul obiectiv pe care Grosu și-l asumă e câştigarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale din următorii trei ani, pentru a face ireversibil drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. El a recunoscut că pentru aceasta sunt necesare reforme profunde, în special în domeniul justiției.  Autodefinit de centru-dreapta, PAS a fost înființat în 2016. Fondatoarea sa, Maia Sandu, a câștigat alegerile prezidențiale din 2020, iar anul trecut partidul și-a adjudecat 63 din cele 101 mandate de deputat din Parlamentul Republicii Moldova.

Timp citire: 1 min