Cancelaria premierului Bolojan a anunțat că a redus de 10 ori costul lunar al mașinilor după ce a renunțat la contractul cu RAAPPS, prin care regia autonomă furniza 30 de autoturisme cu șofer. În schimb, cancelaria a încheiat un contract de leasing operațional pentru 17 Dacia Duster noi, aflate în garanţie, pe care demnitarii le vor conduce singuri, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Instituția a precizat că solicitat oferte pentru mașini Dacia și Ford, cu intenția de contracta numai autoturisme de fabricație românească. Oferta Dacia a fost cea mai avantajoasă, Ford fiind dispusă să pună la dispoziția Cancelariei, printr-un contract de comodat gratuit, doar 2 autoturisme Puma electrice, produse în România. Contractul de leasing operațional cu Dacia este pe o durată de 3 luni, plus o lună de grație, începând cu data de 1 octombrie. În acest timp, vor fi derulate procedurile pentru încheierea unui acord-cadru pe 4 ani.
De la 850.000 la 80.000 de lei
Contractul inițial cu RAAPPS avea un cost lunar de 850 de mii de lei pentru 30 de autoturisme cu șofer. În luna iulie, după preluarea mandatului Gguvernului Bolojan, prin act adițional, numărul mașinilor a fost redus la 16, cu un cost lunar de 480 de mii de lei. Contractul de leasing operațional cu Grupul Dacia Renault pentru 17 mașini noi, în garanție, costă 80 de mii de lei/lună. Spre comparație, oferta RAPPS includea 17 mașini fără garanție cu un cost lunar de 128 mii lei, arată Cancelaria premierului.
Cele 17 mașini în leasing operațional vor fi conduse de demnitarii și angajații cancelariei care au nevoie de transport pentru desfășurarea atribuțiilor de serviciu, mai arată comunicatul citat.
