Canada va acorda echivalentul a 1,76 de milioane de dolari americani, în special pentru susţinerea mass-media independente din Belarus

Canada va acorda echivalentul a 1,76 de milioane de dolari americani, în special pentru susţinerea mass-media independente din Belarus

Guvernul Canadei va acorda 2,25 milioane de dolari canadieni (echivalentul a 1,76 de milioane de dolari americani) pentru sprijinirea societăţii civile din Belarus – a anunţat ministrul de Externe, Marc Garneau. Diplomaţia de la Ottawa precizează că fondurile alocate "vor contribui la consolidarea diversităţii, stabilităţii şi eficienţei societăţii civile din Republica Belarus, care apără drepturile şi libertăţile civile". Banii vor fi îndreptaţi, în special, spre susţinerea mass-media independente. În toamnă, şi şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Bogdan Aurescu, anunţa că ministerul său a alocat o contribuţie financiară de 100.000 de euro pentru susţinerea societăţii civile şi a presei independente din Belarus şi sublinia 'nevoia de reacţie şi acţiune rapidă a Uniunii Europene faţă de deciziile autorităţilor' de la Minsk, despre care a spus nu arată niciun interes pentru dialogul cu populaţia şi societatea civilă din propria ţară. La nivel mondial, duminică a fost o zi de solidaritate cu populaţia din Belarus, care demonstrează împotriva longevivului preşedinte Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994 şi calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa. Evenimentele au loc la şase luni după ce Lukaşenko a revendicat o nouă victorie la alegerile prezidenţiale, denunţate, la scară largă, ca fiind fraudate. Protestele antiprezidenţiale au continuat în Belarus, în pofida temperaturilor care au scăzut sub zero grade Celsius. 

Timp citire: 1 min