
Vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova a semnalat încălcarea sistematică a drepturilor bulgarilor din Republica Macedonia de Nord, în cadrul dezbaterii "Uniţi pentru Europa", de la Summitul Consiliului Europei din Islanda. Demnitarul bulgar a reamintit seria de cazuri de agresiune împotriva unor persoane, din cauza identităţii lor bulgare declarate, precum şi adoptarea legii speciale împotriva asociaţiilor. Ea a spus că există liste negre cu numele cetăţenilor bulgari pe care figurează şi un europarlamentar, fără niciun argument. Bulgaria afirmă că sunt provocări grosolane la adresa valorilor europene comune, iar cea mai periculoasă tendinţă este limbajul urii, larg răspândit, faţă de o ţară vecină, membră a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Premierul macedonean a comparat discursul Bulgariei faţă de ţara cu cel al Rusiei faţă de Ucraina. Dimităr Kovacevski a spus că Macedonia de Nord este recunoscută internaţional ca o societate multietnică modernă funcţională, în care toate drepturile sunt respectate. Şeful guvernului de la Skopjie a respins ca nefondate acuzaţiile Bulgariei, o ţară care, aspus el nu respectă deciziile CEDO şi standardele Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului. "Nu trebuie să permitem influenţa din partea ţărilor terţe, în special din partea Rusiei, în inima Balcanilor, care este inima Europei", a adăugat prim-ministrul macedonean.