Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

Știri

București: senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă, implicată într-un nou scandal

București: senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă, implicată într-un nou scandal
©EPA-EFE/Robert Ghement  |   Senatoarea antivaccinistă Diana Șoșoacă.
Festivalul de conferințe

Premierul român, Nicolae Ciucă, califică drept inacceptabil incidentul în care au fost implicaţi senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă şi o echipă de jurnalişti italieni. Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor – precizează un comunicat al Executivului de la București. Și ministerul român de Externe anunță că ambasadorul României la Roma a informat autoritățile italiene că a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii.

Potrivit MAE, șeful misiunii diplomatice a subliniat că România rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertăţii presei, un pilon important al democraţiei şi al statului de drept, iar acest incident izolat nu trebuie să afecteze caracterul solid al relaţiei bilaterale între România şi Italia.
Din opoziție, liderul USR, Dacian Cioloș,  solicită explicaţii ministerului de Interne cu privire la incidentul în care au fost implicaţi familia Şoşoacă şi o echipă de jurnalişti italieni şi susţine că a văzut poliţişti 'timoraţi de gura Dianei Şoşoacă'.

Cetățeanul Dumitru Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei, este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub control judiciar, pentru ultraj, sub acuzația că a lovit un poliţist. Un alt dosar e deschis pentru sechestrare, după ce echipa de jurnalişti italieni de la postul public RaiUno, condusă de reportera Lucia Goracci, ar fost împiedicată, ore în șir, să iasă din cabinetul de avocatură al senatoarei. Aceasta acceptase să le acorde un interviu, dar, deranjată de întrebări, ar fi provocat un scandal, asezonat cu agresarea fizică a jurnaliștilor. Lucia Goracci lucrează de peste două decenii în media. A fost corespondent în zone de conflict din America Latină, Orientul Mijlociu sau nordul Africii, iar anul acesta a relatat de la Kabul revenirea talibanilor la putere în Afganistan.

Luna trecută, Parchetul General din România a trimis procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) un dosar penal care o vizează pe senatoarea Șoșoacă. Pe baza unor plângeri penale pe numele ei, se fac cercetări în legătură cu blocarea unui centru de vaccinare anti-COVID. Cauza a fost declinată la DIICOT fiindcă una dintre infracţiuni, comunicarea de informaţii false, este de competenţa acesteia. Un grup de protestatari anti-vaccinare condus de senatoare a blocat, în septembrie, accesul într-un centru deschis în comuna Răchiteni, din judeţul Iaşi, aflată în scenariul roşu din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19. În ziua în care a avut loc protestul nu s-a vaccinat nimeni.

Aleasă, în premieră, în Senat, anul trecut, pe listele nou apărutei formaţiunii naţionaliste Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), avocata a fost exclusă din partid după numai două luni, fiindcă, potrivit Biroului Național de Conducere, a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial.

De la declanșarea pandemiei, pe teritoriul României au fost înregistrate circa 1,8 milioane de cazuri de COVID-19, iar aproape 58.000 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus au murit. Pe fondul psihozei anti-vaccin întreținute de o parte a media, câțiva politicieni și alte figuri publice, țara are a doua cea mai scăzută rată de imunizare dintre cei 27 de membri ai Uniunii Europene. 

Tags: SARS-CoV-2 , Anti-vacciniști
Ajută Veridica.ro
Alte știri
Proteste la Paris după ce guvernul a decis să-și asume răspunderea pentru a promova reforma pensiilor

Proteste la Paris după ce guvernul a decis să-și asume răspunderea pentru a promova reforma pensiilor

Nemulțumiții din stradă și din Parlament spun că este o măsură de forță pentru impunerea unei legi nepopulare.

HRW: invazia are consecinţe „devastatoare” asupra copiilor

HRW: invazia are consecinţe „devastatoare” asupra copiilor

Înainte de război, în Ucraina erau 105.000 de copii – circa jumătate dintre ei cu dizabilități – plasați în instituții de îngrijire.

Armata rusă a început exerciții cu sisteme de rachete balistice intercontinentale Yars

Armata rusă a început exerciții cu sisteme de rachete balistice intercontinentale Yars

Potrivit președintelui Vladimir Putin, acestea fac parte din arsenalul de așa-zise arme invincibile ale Rusiei, dar există puţine informaţii confirmate despre caracteristicile lor tactice şi tehnice.

15 Dec 2021

Actualizat la: 15 Dec 2021 09:03:59

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 2 min
Pakistanezi suspectați că plănuiesc atacuri antievreiești la Atena
Pakistanezi suspectați că plănuiesc atacuri antievreiești la Atena

Israelul a acuzat Teheranul că se află în spatele rețelei și a spus că serviciul său de informații, Mossad, a ajutat la evitarea unui atac.

Veridica News
Veridica News
30 Mar 2023
Rusia: jurnalist american, arestat pentru „spionaj”
Rusia: jurnalist american, arestat pentru „spionaj”

Perfect vorbitor de limbă rusă, Evan Gershkovich, în vârstă de 31 de ani, are origini rusești, iar părinții săi sunt stabiliți în Statele Unite.

Veridica News
Veridica News
30 Mar 2023
Președinta Maia Sandu le cere statelor democratice să susțină Republica Moldova, pentru ca aceasta să rămână parte a lumii libere
Președinta Maia Sandu le cere statelor democratice să susțină Republica Moldova, pentru ca aceasta să rămână parte a lumii libere

Ea acuză atacurile hibride finanțate de Kremlin, care urmăresc destabilizarea republicii.

Veridica News
Veridica News
30 Mar 2023
Șeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, vrea mai multă muniție
Șeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, vrea mai multă muniție

El spune că „nivelul incredibil de consum de muniție” este o „mare lecție” a conflictului din Ucraina, care rămâne un „război regional limitat”.

Veridica News
Veridica News
30 Mar 2023