La Sarajevo a început primul proces în care o persoană este judecată pentru glorificarea crimelor de război. Naţionalistul sârb, Vojin Pavlovic, şeful unei asociaţii pro-ruse este acuzat că a instalat un banner deasupra unei artere rutiere, prin care îi ura "La mulţi ani" şi sănătate fostului lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, condamnat de Tribunalul de la Haga la închisoare pe viaţă pentru genocid, în urma masacrului de la Srebrenica din 1995. Glorificarea criminalilor de război și negarea genocidului au fost interzise prin amendamente la codul penal al Bosniei și Herțegovinei, impuse în 2021 de Înaltul Reprezentant internaţional, însărcinat cu supravegherea implementării continue a acordului de pace care a pus capăt războiului bosniac.