
Președintele Statelor Unite, Joe Biden a încheiat o carieră politică de jumătate de secol cu un discurs final din Biroului Oval, înaintea de a preda, luni, puterea republicanului Donald Trump, care revine după patru ani la Casa Albă. Președintele democrat a început cu un mesaj familiar prin care le-a cerut americanilor să rămână uniți, dar, imediat, a avertizat asupra concentrării periculoase a bogăției în Statele Unite. ”Astăzi, în America se conturează o oligarhie a bogăției, puterii și influenței extreme, care amenință cu adevărat întreaga noastră democrație, drepturile noastre fundamentale și libertatea”, a spus el Biden. Discursul prevestitor intervine în timp ce partidul său Democrat a scăzut în influență în politica națională, iar Donald Trump a nominalizat o listă de membri ai cabinetului care s-au angajat să răstoarne alianțele tradiționale și normele de guvernare. ”Sistemul nostru de separare a puterilor, control și echilibru poate să nu fie perfect, dar ne-a menținut democrația timp de aproape 250 de ani, mai mult decât orice altă națiune din istorie care a încercat vreodată un experiment atât de îndrăzneț”, a subliniat Biden. El a mai avertizat că un ”complex tehnologic industrial” aduce o ”avalanșă de dezinformare, permițând abuzul de putere”. Presa liberă, a adăugat el, „se prăbușește”.