Autoritățile din Serbia interzic o paradă gay, pe motiv că periclitează securitatea într-un moment geopolitic tensionat

Autoritățile din Serbia interzic o paradă gay, pe motiv că periclitează securitatea într-un moment geopolitic tensionat
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Activiști LGBT defilează cu un uriaș steag curcubeu pe Calea Victoriei din București.

Riscul unor posibile conflicte a determinat Ministerul Afacerilor Interne din Serbia să nu permită marșul LGBT+ de sâmbătă, de la Belgrad, dar și ”plimbările în familie” ale „antiglobaliștilor”, de fapt oponenți ai grupurilor LGBT+. Autoritățile spun că decizia a fost luată în baza Legii privind adunările publice și în conformitate cu Constituția țării.

În urma evaluării de securitate, s-a stabilit că există un risc serios ca siguranța participanților la ambele manifestații pe traseele anunțate să dispară, la fel și a celorlalți cetățeni. Ținând cont de faptul că, potrivit cererilor, ambele marșuri ar trebui să se desfășoare în imediata apropiere (...) s-a estimat că există riscul de atacuri și conflicte, de violențe și distrugerii ale proprietății, precum și al altor forme de perturbare a ordinii publice pe scară mai mare”, spun oficialii.

Ministrul de Interne, Aleksandar Vulin, a subliniat că forțele sale au ca principală sarcină menținerea ordinii și liniștii publice și garantarea securității proprietății fiecărui cetățean, pe lângă combaterea tuturor formelor de criminalitate.

„Tocmai de aceea, Ministerul Afacerilor Interne nu permite desfășurarea celor două manifestații – „Europride” și „antiglobaliști”. În actuala situație geopolitică și a tensiunilor din regiune, ciocnirile fără sens pe străzile Belgradului ar face poziția țării noastre mai dificilă, punând în pericol siguranța participanților la marșuri, precum și a celorlalți cetățeni. Fac apel la toată lumea să respecte legea și să-și lase deoparte interesele personale și politice și să nu pună în pericol siguranța proprie sau a altora", a spus ministrul.

Militanți pentru drepturile omului se întreabă, însă, cum poate Serbia să interzică EuroPride și totuși să spere să adere la UE, considerând că blocarea marșului gay reprezintă un atac la adresa drepturilor civile ale comunității LGBTI+. Ei afirmă că o astfel de interdicție va crea un precedent periculos pentru regiune și nu numai. Aceștia cred că Europa trebuie să acționeze rapid pentru a sprijini EuroPride 2022 și pentru a se asigura că progresele înregistrate pentru drepturile LGBTI+ în regiune nu sunt pierdute.

Timp citire: 1 min