Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat că formațiunea din care face parte va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre „adevăratul” deficit bugetar. Peiu a transmis că decizia a fost luată ca urmare a refuzului premierului Luca Niculescu de a se prezenta în Camera Deputaților, pentru a răspunde întrebărilor legate de deficitul bugetar. „Ministrul de Finanțe va fi invitat lunea viitoare, la ora 16:00, în plenul Senatului să explice care este adevăratul deficit bugetar.”, a afirmat senatorul AUR într-o conferință de presă susținută la Parlament.
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat săptămâna trecută o solicitare din partea grupului parlamentar AUR privind invitarea premierului Luca Niculescu la „Ora prim-ministrului” astăzi pentru a prezenta execuția bugetară, datoriile și plățile restante. La ora la care era programată întrevederea, însă, agenda premierului include consultări cu reprezentanții confederațiilor sindicale.
Într-o reacție imediată, președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat că personal nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL va taxa orice fel de derapaj al actualei guvernări, dar nu va face lucruri doar de dragul de a bifa o acțiune de opoziție care nu are niciun rezultat final.
