Parlamentarii AUR au depus o moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, la Camera Deputaților, a anunțat deputatul formațiunii, Călin Matieș. Documentul, intitulat "Când cultivi minciuni -culegi ruşine" va fi analizat de coducerea forului legislativ, care va decide şi calendarul dezbaterilor. Călin Matieş acuză şi o contribuţie tot mai mică a sectarelor din agricultură la creşterea PIB ului.
"Anul trecut, la greva fermierilor, și i-ați văzut, i-am văzut toți în stradă, când le-a ajuns cuțitul la os, din cele 14 puncte, solicitate de fermieri, domnul ministru le-a tratat cu indiferență pe opt, nici nu le-a prins în discuție. Trei au fost tratate sumar, iar trei le-a rezolvat, din fericire, Uniunea Europeană. Dacă în 2022, înainte ca domnul Barbu să ajungă la conducerea Ministerului Agriculturii, agricultura participa la PIB-ul României cu 4,5%, în 2023 deja scade cu 0,6 procente, la 3,9%, în 2024 cu 3,2%, iar anul acesta, în primele șase luni, participarea agriculturii la creșterea PIB-ului este zero. De aceea, suntem obligați să depunem o moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii.", a precizat Matieș într-o conferință de presă la Parlament.
El a mai declarat că, dintre cele 15 centre regionale promise de ministrul Barbu în urmă cu aproximativ trei ani - centre în care fermierii ar fi trebuit să-și poată vinde produsele și unde legumele și fructele ar fi putut fi procesate - nu a fost realizat niciunul.
Moţiunea împotriva ministrului Economiei, respinsă de senatori
Tot astăzi, senatorii au respins moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, cu 66 de voturi "împotrivă", 34 de voturi "pentru" și 3 abțineri.
