Un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 32,2% dintre românii chestionați ar vota cu AUR, 14,7% cu PSD, 13,5% cu PNL și 10,2% cu USR. Pentru UDMR ar vota 3,8% din totalul respondenților, pentru SENS - 2,8%, pentru POT - 2,7%, iar pentru S.O.S. România - 2,1%. 1,3% din totalul eșantionului își exprimă preferința pentru un independent, iar 1,1% pentru alt partid.
Rezultate în funcție de intenția de prezentare la vot
Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot (84,4% din totalul eșantionului), 38,1% ar opta pentru AUR, 17,4% - PSD, 16% - PNL, iar 12,2% - USR.
Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă și declară că s-ar duce sigur la urne (67,1% din total eșantion), 38,3% ar vota cu AUR, 16,6% cu PNL, 15,2% cu PSD, iar 13,3% cu USR. Pentru UDMR ar vota 4,7% dintre alegători, pentru SENS - 4,1%, pentru POT - 3,5%, iar pentru S.O.S. Romania - 1,8%.
Participarea la vot
În ceea ce privește estimarea participării la vot la alegerile parlamentare, 11,5% dintre cei chestionați au spus că sigur nu vor merge, iar 74,2% au spus că sigur vor merge.
Sondajul INSCOP Research a fost realizat în perioada 26 - 30 mai, prin interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI, volumul eșantionului fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,9%, la un grad de încredere de 95%.
