Atacuri reciproce între SUA şi Iran

atacuri Iran SUA
© EPA/STRINGER (COLABORATOR LOCAL)   |   Primul distrugător iranian de fabricație internă, Jamaran, a testat o rachetă sol-mare locală Noor în timpul unor exerciții militare în Marea Oman, lângă portul iranian Bandar Jask, pe 11 mai 2010.

Armata americană a anunțat că a efectuat o serie de lovituri împotriva Iranului, ieri seară, "în legitimă apărare, la ordinul comandantului suprem (Donald Trump)". "Forțele CENTCOM au lovit instalații de apărare aeriană, posturi de control la sol și situri de radare de supraveghere iraniene situate în apropierea strâmtorii Ormuz", se precizează într-un comunicat publicat pe X.

Atacul a fost provocat de doborârea unui elicopter militar american de către forţele iraniene, care a stârnit furia liderului de la Casa Albă. "Misiunea este un răspuns proporțional la o agresiune iraniană nejustificată", a explicat comandamentul forţelor americane, după ce preşedintele american declarase că "răspunsul ar urma să fie foarte tare, foarte puternic". Potrivit presei iraniene, explozii au fost auzite în mai multe locuri de pe coastele de sud ale Iranului, în apropierea strâmtorii Ormuz, care este în continuare blocată.

Replica iraniană

La rândul său, Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran a anunțat că a lansat un atac cu drone împotriva unei baze americane din Bahrain, promițând că vor urma "răspunsuri mai puternice". Ca răspuns la atacurile americane asupra Jask, Sirik și insulei Qeshm, care au printre altele "au deteriorat un pilon de telecomunicații la Sirik și au distrus două rezervoare de apă din oraș, luptători navali ai Corpului Gărzilor Revoluționare au lansat un atac cu drone împotriva Flotei a V-a americane", găzduită într-o bază din Bahrain, a indicat armata ideologică iraniană.

În Bahrain, autorităţile au declanşat sirenele de alertă aeriană, iar ministerul de Interne le-a cerut "cetățenilor și rezidenților să rămână calmi și să se deplaseze către cel mai apropiat adăpost".

JD Vance anunţase, ieri, continuarea negocierilor

Atacurile reciproce din ultimele ore vin după ce, ieri, vicepreședintele Statelor Unite JD Vance a anunțat că Washingtonul va continua negocierile cu Iranul, potrivit unei strategii care urmărește "să reducă riscurile de conflict și să deschidă un spațiu real de negociere”. Afirmaţiile lui Vance au fost confirmate de reprezentantul permanent al Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, care a asigurat că Teheranul și Washingtonul continuă să lucreze, prin medierea Pakistanului, la un acord pentru a pune capăt războiului dintre cele două țări.

Timp citire: 1 min