Armistițiu între India și Pakistan

Armistițiu între India și Pakistan
© EPA-EFE/MUKESH   |   India Pakistan tensiuni la graniță 10.5.2025

Încetarea focului a fost anunțată de Donald Trump pe rețelele de socializare, cel care a mediat armistițiul. Numai că armele au tăcut doar câteva ore când au fost auzite din nou explozii în Kashmirul indian. Armistițiul fusese confirmat de ambele părți într-un moment de tensiune maximă  în care temerile că ar putea fi folosite arsenalele nucleare ale celor două țări au ajuns la apogeu, după ce armata pakistaneză a anunțat că generali de prim rang se vor întâlni cu instituția civilă care supraveghează arsenalul nuclear. The Guradian scrie că secretarul de externe al Indiei declară că forțele armate indiene răspund la încălcările armistițiului. Pakistanul nu a comentat încă declarația acestuia. În cursul nopții de vineri au avut loc schimburi de foc transfronatliere, iar spațiul aerian al Pakistanului a fost închis pentru câteva ore. 

Timp citire: 1 min