Armistiţiu confirmat în Gaza, mii de refugiaţi revin la casele lor

Armistiţiu confirmat în Gaza, mii de refugiaţi revin la casele lor
© EPA-EFE/ABIR SULTAN   |   Israelienii se adună pe un deal din apropierea graniţei cu Gaza din sudul Israelului, odată cu intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor, 19 ianuarie 2025.

Încetarea focului în Gaza a intrat în vigoare cu o întârziere de aproape trei ore, pentru că Hamas nu a reuşit să ofere la timp Israelului lista celor trei ostatici israelieni care ar urma să fie schimbaţi azi cu aproximativ 95 de deţinuţi palestinieni. Gruparea Hamas a anunţat în cele din urmă numele a trei femei care vor fi eliberate, după-amiază, dintre care una are şi cetăţenie britanică. Hamas spune că întârzierea s-a datorat motivelor tehnice de pe teren. Până la începerea armistiţiului, Israelul a continuat să lanseze lovituri în Gaza, ucigând 19 persoane, potrivit agenţiei palestinene de apărare civilă, conduse de Hamas. Odată cu confirmarea încetării focului, mii de palestineni deplasaţi de război au pornit spre casele lor, după cum au constatat jurnaliştii France Presse. 

 

Timp citire: 1 min