Amenzi de peste 3,7 miliarde de lei pentru zece bănci din România

Romania Consiliul COncurentei amenda banci comerciale BNR manipulare ROBOR
© Veridica   |   Bancomat amplasat într-un mall din București, România, august 2024

Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

„Decizia noastră nu a vizat reglementările sau politicile din sectorul bancar, ci se rezumă exclusiv la comportamentul băncilor în perioada fixingului ROBOR și este bazată, desigur, pe constatarea încălcării regulilor de concurență, nu a altor norme”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, într-un comunicat de presă al autorității. Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, notează sursa citată. 

Care sunt băncile și ce amenzi au primit

Cea mai mare amendă, 875,74 milioane lei, a fost aplicată Băncii Transilvania La aceasta se adaugă o amendă de 85,03 milioane lei aplicată OTP Bank, între timp absorbită de BT. Urmează BCR cu o amendă de 577,36 milioane lei, Raiffeisen Bank cu o amendă 442,49 milioane lei, UniCredit Bank cu o amendă de 431,03 milioane lei, BRD cu o amendă de 412,47 milioane lei, ING cu o amendă de 405,91 milioane lei, CEC cu o amendă de 332,98 milioane lei, Exim Banca Românească cu o amendă de 96,49 milioane lei, Libra Bank cu o amendă de 45,86 milioane lei și Banca Comercială Intesa Sanpaolo cu o amendă de 28,1 milioane lei.

Băncile își transmiteau una alteia informații strategice confidențiale

Autoritatea de concurență menționează că, în urma investigației, a constatat că băncile participante la stabilirea ROBOR și-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing. Concret, în cadrul procedurii de fixing, când cotațiile ferme ar trebui să fie independente, băncile și-au coordonat comportamentul în funcție de cotațiile concurenților.

Independența cotațiilor din perioada de fixing este importantă, pentru că rezultatul acestei proceduri este folosit la calculul dobânzilor pentru unele credite. Astfel, un nivel crescut al acestui indice poate fi favorabil creditorilor, dar afectează în mod direct consumatorii și ceilalți debitori ale căror contracte sunt raportate la ROBOR. Indicele ROBOR este rata de referință a pieței monetare interbancare ce influențează calculul dobânzilor pentru creditele acordate persoanelor juridice (inclusiv entități ale statului, precum autorități publice locale), dar și calculul dobânzilor pentru persoanele fizice care au credite acordate anterior anului 2019 și nu au făcut cerere să treacă la IRCC.

„Avem un ansamblu de probe care trebuie analizate coroborat. Transparența tranzacțiilor este benefică în unele situații. Problema apare însă în cazul cotațiilor ferme transmise în perioada de fixing, care trebuie să rămână confidențiale, aspect esențial în cazul maturităților unde volumul tranzacțiilor efective este redus. Având în vedere volumul mare de credite, variații de dimensiunea unei fracțiuni de procent pot genera sume substanțiale”, a subliniat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Băncile au două luni la dispoziție pentru a prezenta un plan de remediere a situației

Consiliul Concurenței mai precizează că investigația a fost declanșată la sfârșitul anului 2022 și a parcurs toate procedurile de analiză și control, inclusiv etapa obligatorie de avizare prevăzută în cadrul mecanismului de cooperare cu Comisia Europeană, având în vedere constatarea încălcării TFUE.

Pentru a nu perturba funcționarea pieței, băncile au la dispoziție o perioadă de 60 zile de la primirea motivării deciziei de sancționare pentru a prezenta planuri de măsuri prin care vor elimina practicile anticoncurențiale. Aceste planuri vor fi aprobate de către Consiliul Concurenței, oferind astfel băncilor certitudine juridică. Totodată, decizia autorității de concurență poate fi atacată la Curtea de Apel în 30 de zile de la comunicarea motivării.

În același timp, deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenția Națională de Administrare Fiscală urmează să pună în aplicare decizia de sancționare și să execute amenzile. Decizia Consiliului Concurenței va fi publicată pe pagina web a instituției, după eliminarea informațiilor confidențiale.

BNR nu crede în manipularea pieței bancare

Dan Suciu, purtătorul de cuvântul al Băncii Naționale, a transmis că decizia Consiliului Concurenței nu vizează regulamentul de tranzacționare agreat de BNR, și că decizia va fi contestată în instanță.

La sfârșitul lunii mai, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, vorbind despre investigaţia Consiliului Concurenţei, spunea că ROBOR-ul este elementul esenţial prin care politica monetară a BNR se transmite în piaţă. „E cumva absurd să venim acum să ne întrebăm de ce a crescut ROBOR-ul. ROBOR-ul a crescut în mare parte pentru că BNR a crescut dobânda-cheie în lupta cu inflaţia. Toate băncile centrale din lume au crescut dobânda, răspunzând la presiuni inflaţioniste, iar acum să venim să spunem ce s-a întâmplat în România, că a crescut ROBOR-ul, hai să căutăm vinovaţi, nu este în regulă şi ne afectează pe noi, la banca centrală, pentru că se pune în discuţie până la urmă independenţa băncii centrale. Aceasta este o superputere a băncii centrale, să stabilească dobânzile, pentru că doar aşa putem să contribuim la stabilitatea preţurilor”.

Acesta a menţionat că şi în regiune, odată cu majorarea inflaţiei în perioada 2021–2022, alte bănci centrale au crescut dobânda de politică monetară: „În 2021–2022, când a început să apară inflaţia, aceasta a avut o tendinţă de creştere sincronizată nu doar în România, ci şi în Cehia, Ungaria şi Polonia. Dacă ne uităm la FED și BCE, peste tot dobânzile de piață au crescut. Nu cred că au manipulat bancherii centrali dobânda, aceasta a crescut pentru că acesta este instrumentul băncilor centrale cel mai potent”, a explicat Cristian Popa.

Timp citire: 4 min