16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din țară, în ultimii doi ani

16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din țară, în ultimii doi ani
© EPA-EFE/SEBASTIAN TATARU   |   Personal militar american efectuează ultima verificare înainte de decolarea unui elicopter de atac al armatei americane Apache AH-64 în timpul unei opriri tehnice pe pista aeroportului internațional „Traian Vuia” din orașul Timișoara, la nord-vest de București, România, 24 februarie 2022.

Statul Major al Forțelor Aeriene a transmis, la cererea Europei Libere, că în ultimii doi ani au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din țară, despre care există suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot.

Au fost vizate 4 baze aeriene

Statul Major al Forțelor Aeriene a transmis că incidentele au fost înregistrate la bazele aeriene:

- la Baza 86 Aeriană Borcea – 2 incidente.
- la Baza 90 Transport Aerian Otopeni – 1 incident.
- la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu – 7 incidente.
- la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii – 6 incidente.

Parchetul Militar efectuează cercetări

Statul Major al Forțelor Aeriene a mai precizat că în cazul acestor incidente este vorba despre suspiciuni, „pentru că nu s-a putut stabili întotdeauna cu certitudine dacă au fost într-adevăr drone sau alte aparate de zbor”. Forțele Aeriene Române au mai transmis și că „aceste drone / aparate de zbor nu au fost identificate, dar, de fiecare dată, s-au luat măsuri specifice şi au fost informate organele de poliţie şi Parchetele Militare”.

Timp citire: 1 min