Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Un tribunal din Belarus a condamnat o jurnalistă la şase luni de închisoare, după ce ea a contrazis declaraţiile oficiale privind moartea unui protestatar

belarus

Un tribunal din Belarus a condamnat, marţi , o jurnalistă la şase luni de închisoare, pentru divulgarea de secrete medicale, după ce ea a contrazis declaraţiile oficiale privind moartea unui protestatar despre care autorităţile susţineau că era beat.
Katerina Borisevici a informat că nu exista alcool în sângele lui Roman Bondarenko atunci când acesta a murit. Medicul care i-a furnizat Katerinei Borisevici informaţia respectivă, Artiom Sorokin, a primit o sentinţă cu suspendare. Autorităţile de la Minsk susţin că dezvăluirea informaţiei  a reprezentat o ameninţare pentru siguranţa publică
Moartea lui Roman Bondarenko, în vârstă de 31 de ani, a fost un declanşator pentru proteste în masă, luni în șir, împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Acesta a recurs la o reprimare violentă a protestelor, ceea ce a atras sancţiuni din partea statelor occidentale. Lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, crede că  Lukaşenko va demisiona de la șefia statului în primăvara acestui an. La putere din 1994 și calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa, Lukaşenko  i-a cedat, deocamdată, vineri, fiului său cel mare, Viktor, președinția Comitetului Naţional Olimpic.

Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului
Alte știri
Parlamentul de la Chișinău l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru pe ambasadorul de la Moscova, Vladimir Golovatiuc

Parlamentul de la Chișinău l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru pe ambasadorul de la Moscova, Vladimir Golovatiuc

Analiștii prevăd prelungirea disputei dintre un Legislativ dominat de stânga rusofilă și preşedintele Maia Sandu, aleasă cu un program pro-Uniunea Europeană.

Comisia Europeană critică decizia Kosovo de a deschide ambasadă la Ierusalim

Comisia Europeană critică decizia Kosovo de a deschide ambasadă la Ierusalim

Bruxellesul regretă că Pristina a deviat de la poziţia Uniunii Europene, cu toate că şi-a stabilit drept prioritate strategică aderarea la structurile comunitare

Nouă pacienți cu COVID-19 au murit, după ruperea unui tub de oxigen, într-un spital din Vladikavkaz, capitala republicii caucaziene ruse Osetia de Nord

Nouă pacienți cu COVID-19 au murit, după ruperea unui tub de oxigen, într-un spital din Vladikavkaz, capitala republicii caucaziene ruse Osetia de Nord

Temutul Comitet de anchetă rus, care se ocupă de principalele dosare penale din Federație, a precizat că a deschis o investigație.

02 Mar 2021

Timp de citire: 1 min
Rusia a raportat, sâmbătă, în premieră, peste o mie de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi
Rusia a raportat, sâmbătă, în premieră, peste o mie de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că nu autoritățile sunt vinovate de situația actuală, fiindcă acestea ar fi creat toate condițiile pentru ca rușii să-și protejeze viața vaccinându-se.

16 Oct 2021
Premierul ceh în exercițiu, miliardarul populist Andrej Babis, renunță la încercarea de a forma un nou guvern
Premierul ceh în exercițiu, miliardarul populist Andrej Babis, renunță la încercarea de a forma un nou guvern

Incertitudinea politică domnește la Praga, după spitalizarea președintelui Milos Zeman, care trebuia să desemneze un nou prim-ministru.

16 Oct 2021
Germania: coaliția „semafor” a început discuțiile cu privire la programul de guvernare
Germania: coaliția „semafor” a început discuțiile cu privire la programul de guvernare

Politica externă n-a fost abordată decât în linii mari, dar toate cele trei partide din viitoarea coaliție guvernamentală pledează pentru consolidarea a ceea ce numesc suveranitatea strategică a Europei.

16 Oct 2021
Încă un atentat cu zeci de victime într-o moschee şiită afgană
Încă un atentat cu zeci de victime într-o moschee şiită afgană

Atacurile sunt revendicate de organizaţia cea mai radicală a islamismului sunit din Afganistan, aşa-numitul Stat Islamic-Korasan, care-i consideră eretici pe şiiţi, minoritari în această ţară.

15 Oct 2021