Un militar ucrainean a fost ucis de separatişti pro-ruşi, pe frontul de est. Kievul denunţă numeroasele încălcări ale încetării focului

Un militar ucrainean a fost ucis de separatişti pro-ruşi, pe frontul de est. Kievul denunţă numeroasele încălcări ale încetării focului
© EPA-EFE/DAVE MUSTAINE   |   Militants of the self-proclaimed Lugansk People's Republic (LPR) perform their ability

Un militar ucrainean a fost împuşcat mortal de separatiști pro-ruși care luptă în estul Ucrainei – a anunţat joi armata, care a denunţat tot mai multe încălcări ale încetării focului. În ultimele 24 de ore, pozițiile ucrainene au fost vizate de atacuri cu mortier, lansatoare de grenade și arme automate – precizează armata Ucrainei, într-un comunicat preluat de France Presse. Este al doilea militar ucrainean ucis în regiunile separatiste de la începutul săptămânii. Părţile se acuză reciproc că au încălcat încetarea focului. Potrivit Kievului, cel puțin 45 de soldați ucraineni au fost uciși de la începutul anului, comparativ cu 50 pe tot parcursul anului precedent. La rândul lor, separatiștii spun că au pierdut peste 30 de militari din ianuarie încoace.

Ucraina se află în conflict din 2014 cu separatiștii pro-ruşi din regiunile Doneţk și Lugansk – un război care a izbucnit la scurt timp după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia și care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi. Rusia a pretins constant că nu înarmează separatiștii, în pofida numeroaselor rapoarte care arată că le acordă sprijin militar. După un armistițiu respectat în mare măsură în a doua jumătate a anului 2020, tensiunile au crescut în acest an, mai ales după ce Rusia a desfăşurat, în ultimele săptămâni, circa 100.000 de militari la frontierele Ucrainei.

Timp citire: 1 min