Știri

Un militant al opoziției belaruse a încercat, aparent, să se sinucidă în plină instanță

Belarus
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   A Romanian civil rights activist holds a cartoon-placard depicting Belarusian President Aleksandr Lukashenko, while protesting in front of the Embassy of the Republic of Belarus in Bucharest, Romania, 30 May 2021, demanding the release of dissident Roman Protasevich and his girlfriend Sofia Sapega, who were captured on May 23, in Minsk, after the Lukashenko regime redirected a RyanAir plane, flying on the Athens-Vilnius route.

Susține jurnalismul independent

Un militant al opoziției belaruse a încercat, aparent, să se sinucidă în plină instanță, înfigându-și în gât un stilou. Inculpat pentru numeroase capete de acuzare de justiția regimului autoritar de la Minsk, Stepan Latîpov s-a urcat pe o bancă din cușca cu gratii în care, după model sovietic, era ținut în sala de judecată, și-a înfipt obiectul ascuțit în gât și a fost, în cele din urmă, evacuat în stare de inconștiență – relevă organizația non-guvernamentală pentru apărarea drepturilor omului Viasna, citată de agențiile de presă. Autoritățile spun că au fost adoptate toate măsurile medicale de rigoare și că starea pacientului de 41 de ani este stabilă. Latîpov a fost arestat anul trecut, pe 15 septembrie, în apropierea blocului din Minsk în care locuia, cunoscut ca un focar de revoltă față de regimul  președintelui Aleksandr Lukașenko. După ce a coordonat un grup de protestatari pe rețelele sociale, el e judecat, acum, pentru fraudă, fiindcă a creat un atelier care producea obiecte-simbol ale opoziției, și pentru că s-a opus polițiștilor în momentul arestării. Opozantul și fostul candidat la președinție Andrei Sannikov, aflat în  exil în Polonia, afirmă că gestul lui Latîpov e "un act de disperare" și că omul era bătut și torturat de multă vreme. Stepan Latîpov e doar una dintre victimele sălbaticei represiuni polițienești prin care Lukașenko a înfrânt protestele de masă declanșate după realegerea sa, suspectă de fraudă, în august 2020. Zeci de mii de oameni au fost arestați, iar principalii lideri ai opoziției sunt fie după gratii, fie în exil. Potrivit organizației Viasna, 449 prizonieri politici ar mai fi în închisorile regimului, iar condamnările în procese trucate curg pe bandă rulantă. Acum o săptămână, liderul unui partid de opoziţie, Pavel Severineţ, şi alţi şase militanţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare între 4 şi 7 ani, pentru participarea la ceea ce instanţa a numit tulburări de amploare. Ei au fost judecaţi cu uşile închise de o instanţă din Moghilev (est), care, după un binecunoscut obicei sovietic, i-a ţinut în cuşti cu gratii. Severineţ, care conduce un partid creştin-democrat neînregistrat de autorităţi, a mai făcut, în deceniul trecut, trei ani de închisoare, tot pentru activism politic. El se află, acum, în detenţie de 11 luni, deci nu ar fi putut participa la masivele proteste antiprezidenţiale de anul trecut, izbucnite în august. Anterior, Curtea Supremă de Justiție din Belarus a condamnat un ofițer din armată la 18 ani de închisoare, sub acuzația de trădare, fiindcă a divulgat un document din interiorul ministerului Apărării în care era prevăzută intervenția militarilor contra protestatarilor antiprezidențiali. Fostul căpitan Denis Urad ar fi divulgat secrete de stat și ar fi afectat interesul național fiindcă, a trimis, în martie, către media belaruse favorabile opoziției o copie a unei scrisori, în care ministrul de Interne, Ivan
Kubrakov, cere armatei să contribuie la reprimarea protestelor. Și un muzician  a fost condamnat la șase ani de închisoare, fiindcă trupa lui s-a implicat în protestele de anul trecut. Bateristul Aleksei Sanciuk, 30 de ani, căsătorit și tatăl unei fetițe de opt ani, a fost acuzat de acţiuni care ar încălca grav ordinea publică și de incitare la revoltă în masă, fiindcă a blocat traficul fluturând un drapel în alb-roşu, culorile opoziţiei față de regim, şi i-a îndemnat pe manifestanţi să aplaude. El fusese reținut anul trecut, în noiembrie, împreună cu colegii de trupă, care au primit, la rândul lor, câte 15 zile de detenție pentru participarea la manifestații neautorizate. Cu imaginea externă făcută praf, acuzat în toată lumea de terorism de stat şi de piraterie aeriană,  după deturnarea unui avion civil care zbura de la Atena la Vilnius, pentru a captura un opozant aflat la bord, regimul de la Minsk îşi continuă imperturbabil represiunea contra tuturor consestatarilor săi. În mai, un alt opozant a murit în închisoarea în care fusese întemnițat, tot fiindcă a participat la manifestațiile antiprezidențiale. Potrivit media locale, citate de agențiile internaționale, Vitold Așurok a încetat din viață la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac, produs într-o colonie pentenciară din estul țării. Decesul a fost confirmat și de apropiații opozantului, fost membru al Frontului Popular Belarus, formațiune care a promovat independența față de Moscova, obținută în 1991, și coordonator al mișcării civice "Pentru Libertate".
În ianuarie, după un proces cu ușile închise, el a fost condamnat la cinci ani de detenție, sub acuzațiile de tulburare a ordinii publice și violențe față de polițiști.  Lidera opoziției, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania, a constatat, într-o postare pe  Twitter, că, din cauza regimului belarus, oamenii nu doar suferă, ci și mor. La rândul său, un purtător de cuvânt al Uniunii Europene, Peter Stano, a cerut eliberarea tuturor deținuților politici și tuturor persoanelor deținute arbitrar de regimul de la Minsk. Zece opozanţi belaruşi au depus, în Germania, o plângere împotriva acestuia, pentru acte de tortură sistematică. Plângerea vizează represiunea poliţienească şi s-ar încadra în ceea ce juriştii numesc tortură de stat, infracţiune care ar putea fi sancţionată de justiţia germană, graţie competenţei sale universale în ceea ce priveşte crimele contra umanităţii şi politicile de represiune sistematică. La putere din 1994 şi calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa, Lukaşenko a reprimat dur protestele fără precedent care, luni în şir, au urmat scrutinului de anul trecut şi la care au participat zeci de mii de oameni. Cei mai mulţi lideri ai opoziţiei au fost fie întemniţaţi, fie obligaţi să se exileze. Avocaţii opozanţilor care s-au adresat justiţiei germane vorbesc despre mai bine de o sută de cazuri de tortură, violenţe fizice, umiliri, insulte, privare de somn şi de hrană, toate cu grave consecinţe asupra sănătăţii victimelor, şi conchid că statul belarus se comportă bestial cu propriii săi cetăţeni.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 5 min
Israelul a bombardat mai multe zone din Fâșia Gaza
Israelul a bombardat mai multe zone din Fâșia Gaza

Armata afirmă că avioanele sale au lovit „30 de ținte Hamas”.

Veridica News
Veridica News
25 Apr 2024
Polonia se declară dispusă să ajute Ucraina să-și repatrieze bărbații care pot fi încorporați în armată
Polonia se declară dispusă să ajute Ucraina să-și repatrieze bărbații care pot fi încorporați în armată

Kievul nu le va mai elibera acestora pașapoarte în străinătate.

Veridica News
Veridica News
25 Apr 2024
Doi oameni ucişi de o dronă ucraineană în teritoriul ocupat de ruşi
Doi oameni ucişi de o dronă ucraineană în teritoriul ocupat de ruşi

Patru copii ar fi rămas orfani.

Veridica News
Veridica News
25 Apr 2024
Ruşii au lovit infrastructura civilă și feroviară din regiunea ucraineană Cerkasi
Ruşii au lovit infrastructura civilă și feroviară din regiunea ucraineană Cerkasi

Şase oameni au fost răniţi.

Veridica News
Veridica News
25 Apr 2024