
Uniunea Europeană recunoaşte, de vineri, „permisele de sănătate” privind COVID-19 din Turcia, Ucraina şi Macedonia de Nord, înlesnind rezidenţilor acestor ţări călătoriile în Europa. Potrivit unui comunicat al Executivului de la Bruxelles, certificatele emise de autorităţile celor trei state pot fi acceptate de sistemul general al certificatelor de sănătate digitale la scara întregii Uniuni Europene. La rândul lor, Turcia, Ucraina şi Macedonia de Nord acceptă să recunoască certificatul digital implementat de Bruxelles.
Acest certificat sanitar european, în vigoare de la începutul lunii iulie în cele 27 de state membre ale UE, atestă dacă o persoană este vaccinată complet împotriva COVID-19 cu un ser aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului, dacă a trecut prin boală şi a căpătat anticorpi sau a realizat un test cu rezultat negativ. „Sunt bucuros să constat că lista ţărilor care pun în aplicare un sistem bazat pe certificatul COVID digital al UE continuă să se extindă şi că astfel stabilim un standard la nivel internaţional” – a salutat decizia comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders. El a mai spus că această măsură „va contribui şi la facilitarea siguranţei călătoriilor în afara graniţelor Uniunii”.
Cu toate acestea, echivalarea va fi condiţionată în ce priveşte călătorii vaccinaţi: UE recunoaşte în prezent doar patru seruri anti-COVID (Pfizer-BioNTech, AstraZeneca, Moderna şi Johnson & Johnson). Însă, fiecare ţară membră poate decide să accepte sau nu intrarea pe teritoriul său a persoanelor care au primit alte vaccinuri neaprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului. De exemplu, Ucraina a recurs la serul chinezesc Sinovac, nerecunoscut de autoritatea de reglementare europeană, pe lângă cele patru care au primit undă verde în UE. La fel, Turcia şi Macedonia de Nord administrează Sinovac, dar şi un alt vaccin chinezesc, Sinopharm, precum şi pe cel rusesc Sputnik V, nici acesta aprobat în UE.