Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Șase magistrați români vor fi procurori europeni

Parchet

Ministerul Justiţiei de la București a anunţat, vineri, că a selectat şase candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România.
Este vorba despre Dana Ana, Camelia Grecu, Constantin Irina şi Jean Uncheşelu, toți de la Direcţia Naţională Anticorupţie, Dana Bunea, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi Florin Munteanu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Procurorii europeni delegaţi în România vor acţiona în numele nou-creatului Parchet European (EPPO) în statele lor şi vor avea aceleaşi competenţe ca procurorii naţionali în ceea ce priveşte investigaţiile, urmăririle penale şi trimiterea în judecată. Promovat din ințiativa fostei eurodeputate Monica Macovei, ex-ministru al Justiției la București, și
condus de Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA în România, EPPO este o structură a Uniunii Europene înfiinţată în aprilie 2017, în baza procedurii de cooperare consolidată, la care participă doar statele membre care doresc. La crearea Parchetului European au contribuit 22 din cele 27 de țări membre ale Uniunii.
Rolul acestei structuri este de a colabora mai strâns în investigarea şi urmărirea penală pentru infracţiuni care afectează bugetul comunitar, precum frauda, corupţia, spălarea de bani.
EPPO va efectua investigaţii transfrontaliere în cazuri de fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10.000 de euro sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane de euro. Parchetul European are sediul în Luxemburg și va deveni opeerațional în martie.


Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
La Tribunalul Penal Internaţional de la Haga s-a deschis, miercuri, primul proces intentat unui fost comandant al Armatei de Eliberare din Kosovo

La Tribunalul Penal Internaţional de la Haga s-a deschis, miercuri, primul proces intentat unui fost comandant al Armatei de Eliberare din Kosovo

Acuzat că ar fi torturat cel puţin şase civili, Salih Mustafa a fost arestat anul trecut, când era consilier al ministrului kosovar al Apărării.

Un văr al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii se declară dispus să-și valorifice influența pentru a facilita accesul în anturajul președintelui rus, Vladimir Putin

Un văr al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii se declară dispus să-și valorifice influența pentru a facilita accesul în anturajul președintelui rus, Vladimir Putin

Ancheta de presă e stânjenitoare pentru familia regală, într-un moment în care analiștii spun că, afectate de numeroase crize, relaţiile dintre Londra şi Moscova sunt la cel mai scăzut nivel.

ONU îi cere Rusiei să respecte drepturile civile și politice înaintea scrutinului legislativ din septembrie

ONU îi cere Rusiei să respecte drepturile civile și politice înaintea scrutinului legislativ din septembrie

Şi Uniunea Europeană a condamnat, printr-un comunicat al şefului diplomaţiei sale, Josep Borrell, ceea ce a numit dorinţa puterii de la Moscova de a suprima opoziţia.

30 Jan 2021

Timp de citire: 1 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021