Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Românii din estul Serbiei reclamă la Bucureşti şi Bruxelles comportamentul agresiv al Belgradului

Balsevic

Președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia, Predrag Balașevici, a trimis o scrisoare deschisă guvernului de la Bucureşti şi instituţiilor europene, în care deplânge comportamentul Belgradului față de minoritatea română de pe Valea Timocului, din estul Serbiei. El atrage atenţia asupra a ceea ce numeşte “catastrofa ecologică" din Bor și din împrejurime după sosirea companiei chineze Zi-Jin. "În afară de orașul Bor, regiunea expusă catastrofei ecologice este locuită în esenţă de minoritatea română, care se ocupă în principal cu agricultura.” Problemele ecologice pun astfel în pericol populația, atât din punct de vedere al sănătății, cât și economic. „Fără vreo protecție, pentru populația românească singura cale de ieșire este părăsirea regiunii", mai scrie Predrag Balașevici. El arată şi că autorităţile centrale duc o campanie mediatică negativă la adresa statului român și a Bisericii Ortodoxe Române. "România este prezentată ca un potențial agresor, care dorește să pună în pericol teritorial Serbia prin intermediul minorității române, internetul e inundat de teoriile complotiste, există chiar pretenția că România s-a format doar pentru a pune în pericol poporul sârb". Protestul înaintat de liderul PNR atât Bucureştiului, cât şi Bruxellesului vine în contextul în care Serbia aspiră la admiterea în Uniunea Europeană şi trebuie să îndeplinească o serie de condiţionalităţi, între care asigurarea şi respectarea drepturilor minorităţilor naţionale. 

Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Bulgaria a semnat un acord cu compania Westinghouse Electric, care va deschide calea folosirii de combustibil nuclear american la centrala de la Kozlodui

Bulgaria a semnat un acord cu compania Westinghouse Electric, care va deschide calea folosirii de combustibil nuclear american la centrala de la Kozlodui

Rusia spune că înlocuirea rapidă a combustibilui său reprezintă un risc pentru securitatea regională nucleară

Premierul Janez Jansa a fost întâmpinat cu critici vehemente la Bruxelles, după ce Slovenia a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene

Premierul Janez Jansa a fost întâmpinat cu critici vehemente la Bruxelles, după ce Slovenia a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene

Eurodeputați din diferite țări și de diferite culori politice i-au cerut să oprească asaltul asupra justiției și mass-media independente.

Monitor Fake News, Nr. 1: Conspiraționiști, imigranți, anti-vaxxeri

Monitor Fake News, Nr. 1: Conspiraționiști, imigranți, anti-vaxxeri

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

26 Jan 2021

Timp de citire: 1 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021