
Publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta - specializată în anchete jurnalistice şi vizată anterior de numeroase atacuri - a anunţat că o substanţă chimică necunoscută a fost deversată la intrarea în sediul redacţiei din Moscova - relatează agenţiile de presă. Incidentul survine după ce trei organizaţii neguvernamentale au depus o plângere la Comisia de anchetă de pe lângă Parchetul General din Rusia împotriva unor presupuşi mercenari ai grupului 'Wagner', pentru uciderea unui sirian în 2017. Acuzaţiile s-au bazat pe dezvăluirile făcute în 2019 de Novaia Gazeta, care a publicat o anchetă cu privire la acest asasinat comis cu bestialitate, materialul fiind însoţit de imagini video. În imagini, patru bărbaţi care se exprimau în limba rusă îşi lovesc victima cu un ciocan, apoi o dezmembrează, îi stropesc trupul cu benzină şi îl incendiază, agăţându-i capul pe un stâlp. În una dintre imagini, se poate desluşi chipul unuia dintre ucigaşi. Jurnaliştii de la Novaia Gazeta i-au găsit acestuia pagina dintr-o reţea socială, care permite indentificarea unor utilizatori cu ajutorul fotografiei. Fondată în 1993, Novaia Gazeta a fost cu regularitate ţinta unor intimidări şi atacuri, iar jurnaliştii ai săi au fost asasinaţi de-a lungul anilor. Cea mai celebră, Anna Politkovskaia, specializată în acoperirea conflictului din Cecenia, a fost ucisă, în 2006, cu o armă de foc în faţa liftului în blocul în care locuia. În ultimii ani, Novaia Gazeta a publicat numeroase anchete cu privire la acţiunile grupurilor de mercenari ruşi şi persecuţiile minorităţilor sexuale în Cecenia. În 2018, un cap de ied decapitat şi o coroană de flori au fost trimise la sediul redacţiei, ca ameninţare. Coproprietari ai acestei publicaţii, care apare de trei ori pe săptămână, sunt omul de afaceri Aleksandr Lebedev şi fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov.