Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, declară că Uniunea sprijină agenda pe care o promovează preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu

michel
©  |  

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel,  a declarat, duminică, la Chișinău, că Uniunea sprijină agenda ambiţioasă de reforme şi de combatere a  corupţiei pe care o promovează preşedintele Republicii Moldova,  Maia Sandu. "Sprijinul nostru este legat de condiţionalităţile strict legate de supremaţia legii şi standardele democratice. Eforturile dvs pentru independenţa justiţiei, investigarea fraudei bancare şi lupta cu corupţia sunt cruciale. Aşteptăm ca toţi actorii politici să acţioneze în interesul cetăţenilor" – a afirmat Michel, citat de Radio Chișinău. El a apreciat că alegerile parlamentare anticipate, pentru care pledează șefa statului, ar genera o situaţie politică stabilă și previzibilă, ce ar îmbunătăţi și relaţiile Republicii Moldova cu structurile Uniunii Europene. La rândul său, președintele Sandu a spus că republica nu este singură în faţa pandemiei. Ea a amintit de semnarea recentă cu europenii a contractului de rezilienţă de 15 milioane de euro,  pentru combaterea efectelor pandemiei, de livrarea primei tranşe de vaccinuri oferite de România, precum şi ajutoarele primite, din România şi Cehia, sub formă de echipamente medicale. De la Chișinău, Charles  Michel merge în Georgia, unde are programate întâlniri cu preşedintele Salome Zourabichvili, cu noul premier, Irakli Gharibaşvili, cu preşedintele parlamentului, Archil Talakvadze, și cu reprezentanţi ai opoziţiei.
La Kiev, preşedintele Consiliului European va avea întrevederi cu șeful statului, Volodimir Zelenski, şi cu reprezentanţi ai instituţiilor de luptă anticorupţie. Comentatorii remarcă faptul că turneul diplomatic al lui Charles Michel, programat într-un moment de tensiune maximă între Uniunea Europeană și Rusia, include trei state ex-sovietice ai căror lideri pro-occidentali vor să iasă de pe orbita Moscovei. Republica Moldova aspiră la integrarea europeană, iar Georgia și Ucraina vor să fie admise în NATO.


Alte știri
România celebrează 17 ani de când a devenit membră NATO

România celebrează 17 ani de când a devenit membră NATO

Două treimi dintre români cred că, în cazul unei agresiuni externe, NATO va apăra România şi doar 29,3% consideră că ţara va trebui să se apere singură.

Criza din Ucraina: România își reiterează sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a țării vecine

Criza din Ucraina: România își reiterează sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a țării vecine

Febrila activitate diplomatică din Occident are loc după ce Moscova a pretins aşa-numite garanţii de securitate, ce ar include înghețarea extinderii NATO și a amenajării de noi baze militare occidentale în spațiul ex-sovietic.

Ambasadorul SUA în Rusia a refuzat să fie vaccinat cu "Sputnik V"

Ambasadorul SUA în Rusia a refuzat să fie vaccinat cu "Sputnik V"

Dezvoltatorii "Sputnik V" susțin că vaccinul rusesc are o eficienţă de peste 90% în cazul persoanelor de peste 60 de ani.

01 Mar 2021

Timp de citire: 1 min
Minskul confirmă că Rusia și Belarusul vor face exerciții militare comune luna viitoare
Minskul confirmă că Rusia și Belarusul vor face exerciții militare comune luna viitoare

Opoziţia belarusă se teme că preşedintele autoritar Aleksandr Lukașenko ar putea ceda Moscovei parte din suveranitatea naţională, în schimbul protecţiei pe care i-o acordă Rusia.

17 Jan 2022
Cel mai popular opozant rus, Aleksei Navalnîi, a declarat, luni, la exact un an după încarcerare, că nu regretă  nimic din lupta sa contra președintelui Vladimir Putin
Cel mai popular opozant rus, Aleksei Navalnîi, a declarat, luni, la exact un an după încarcerare, că nu regretă nimic din lupta sa contra președintelui Vladimir Putin

Recent, principalii colaboratori ai lui Navalnîi au fost incluși de autoritățile ruse într-un așa-numit catalog al teroriștilor și extremiștilor.

17 Jan 2022
În Austria, vaccinarea anti-COVID-19 devine, de luna viitoare, obligatorie pentru adulți
În Austria, vaccinarea anti-COVID-19 devine, de luna viitoare, obligatorie pentru adulți

Principalul vector politic al curentului anti-vaccinist e partidul de extrema dreaptă care-și spune al Libertății (FPÖ) și e al treilea ca pondere în Legislativ.

17 Jan 2022
Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova a fost planificată pentru 11 februarie 2022, la Chișinău
Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova a fost planificată pentru 11 februarie 2022, la Chișinău

Premierul român, Nicolae Ciucă, a amintit că România e primul partener comercial al Republicii Moldova și a apreciat că e nevoie de îmbunătățirea mediului de afaceri de acolo, astfel încât acesta să devină mai atractiv pentru investitori.

17 Jan 2022