Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Premierul georgian Giorgi Gakharia a demisionat, după decizia justiţiei de a ordona plasarea în detenţie a unui adversar politic

Georgia

Premierul georgian, Giorgi Gakharia, a anunţat, joi, că demisionează - transmit agenţiile de presă. El a explicat că nu este de acord cu decizia unui tribunal de a ordona plasarea în detenţie a unui lider al opoziţiei, ceea ce, în opinia sa, ar putea conduce la o escaladare a tensiunilor politice. Gakharia speră că demisia sa va contribui la reducerea polarizării în politica georgiană. Parlamentul de la Tbilisi a retras, marţi, imunitatea parlamentară a liderului principalului partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită (MUN), Nikanor Melia, la cererea Parchetului, care-l acuză pentru organizarea protestelor violente care au avut loc în capitală în iunie 2019.  Fondat de fostul preşedinte, aflat în exil, Mihail Saakashvili, MUN, la fel ca majoritatea partidelor din opoziţie, boicotează lucrările parlamentului, întrucât consideră că alegerile legislative din octombrie anul trecut au fost fraudate. Potrivit Parchetului, în timpul protestelor din iunie 2019, Melia a condus tentativa de asalt asupra parlamentului din Tbilisi, soldată cu zeci de răniţi în rândul manifestanţilor şi poliţiştilor. Într-un comunicat, filiala georgiană a Transparency International a avertizat că 'persecuţiile selective ale liderului celui mai mare partid de opoziţie ar putea afecta grav democraţia din ţară'. Popularitatea partidului Visul Georgian, aflat la putere din 2012 şi creat de fostul prim-ministru Bidzina Ivanishvili, cel mai bogat om din ţară, este în scădere, pe fondul stagnării economice şi acuzaţiilor de subminare a principiilor democratice.

Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a promulgat legea care instituie un mecanism de evaluare a activității procurorului general

Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a promulgat legea care instituie un mecanism de evaluare a activității procurorului general

Ea afirmă că noua guvernare de la Chișinău preia din experiența României la capitolul construcția unui stat de drept, iar partidul prezidențial Acțiune și Solidaritate, ce domină net Parlamentul, este gata să-și asume responsabilitatea politică pentru această reformă.

Socialiștii moldoveni vor mai multă rusă în mass-media și divulgarea surselor de către jurnaliști

Socialiștii moldoveni vor mai multă rusă în mass-media și divulgarea surselor de către jurnaliști

Proiectul de lege a fost depus la Parlament la scurt timp după ce liderul de facto al socialiștilor, Igor Dodon, a pierdut alegerile prezidențiale și aproximativ în aceeași perioadă cu alte proiecte controversate precum cel cu privire la fortificarea statutului limbii ruse.

Premierul armean, Nikol Pașinian, a calificat drept încordată și explozivă situația de la granița cu Azerbaidjanul

Premierul armean, Nikol Pașinian, a calificat drept încordată și explozivă situația de la granița cu Azerbaidjanul

Autoritățile de la Baku afirmă că șase militari armeni capturați intraseră în Azerbaidjan ca să comită sabotaje și să planteze mine, în timp ce Erevanul spune că erau pe sol armean și executau lucrări genistice.

18 Feb 2021

Timp de citire: 1 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021