Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Politicieni români denunță legislaţia ucraineană privind dreptul la educaţie al minorităţilor naţionale

UjkrRo

Senatorul Viorel Badea a readus în atenţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei problema nerespectării de către Ucraina a dreptului la educaţie în limba maternă. El spune că două acte normative adoptate la Kiev - Legea privind limba de stat (2019) şi Legea privind educaţia secundară (2020) - conţin prevederi cu impact negativ asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces la educaţie în limba maternă. Senatorul Badea a amintit că şi Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a conchis că acţiunea legitimă a Ucrainei de a întreprinde măsuri menite să consolideze limba oficială nu se poate face în detrimentul drepturilor lingvistice ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Săptămâna trecută, şi eurodeputatul PMP Eugen Tomac a declarat că "este inacceptabil ca minorităţilor care vorbesc limbi oficiale ale Uniunii Europene şi care nu reprezintă niciun fel de risc pentru Ucraina să le fie îngrădit dreptul la educaţie, doar sub pretextul că la Kiev s-a decis derusificarea sistemului de învăţământ". El a solicitat Legislativului comunitar crearea de mecanisme prin care să fie condiţionată acordarea finanţării europene statelor partenere ce nu le garantează minorităților naționale accesul la educație în limba maternă. Aproape jumătate de milion de etnici români trăiesc în statul vecin, majoritatea în nordul Bucovinei, nordul şi sudul Basarabiei şi Ţinutul Herţa, anexate de sovietici în 1940.

Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
NATO anunţă că flota sa de drone de supraveghere este operaţională şi va monitoriza întregul spaţiu euroatlantic, cu accent pe flancurile de est şi de sud

NATO anunţă că flota sa de drone de supraveghere este operaţională şi va monitoriza întregul spaţiu euroatlantic, cu accent pe flancurile de est şi de sud

„Dronele pot chiar să identifice dispozitive explozive improvizate” - a explicat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

Gazoductul Nord Stream 2 este „o armă geopolitică periculoasă a Kremlinului“ – avertizează preşedintele Ucrainei

Gazoductul Nord Stream 2 este „o armă geopolitică periculoasă a Kremlinului“ – avertizează preşedintele Ucrainei

Germania a ajuns la un compromis cu Statele Unite, care voiau să blocheze proiectul: pentru ca el să se realizeze, Moscova nu îl va folosi pentru a vulnerabiliza Ucraina şi nici nu va prelungi dincolo de anul 2024 contractul de tranzit al gazelor naturale rusești – susține, la Kiev, cancelarul Angela Merkel.

Minskul continuă să expulzeze diplomaţi polonezi

Minskul continuă să expulzeze diplomaţi polonezi

Ministerul de Externe afirmă că măsura e un „răspuns la o ripostă excesivă, asimetrică şi distructivă a Varşoviei la o decizie legitimă şi motivată a Belarusului”.

26 Jan 2021

Timp de citire: 1 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021