Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Opoziția ungară organizează, de sâmbătă, alegeri primare pentru a-și desemna candidații la scrutinul parlamentar de anul viitor

Object Name: HUNGARY PROTEST CULTURE
©EPA-EFE/Zoltan Mathe HUNGARY OUT  |   Mayor of Budapest Gergely Karacsony

Opoziția ungară organizează, de sâmbătă, alegeri primare pentru a-și desemna candidații la scrutinul parlamentar de anul viitor. Trialul are loc în două etape. Între 18 și 26 septembrie vor fi aleși, în cele 106 circumscripții electorale, aspiranții la un mandat de deputat, iar între 4 și 10 octombrie contracandidatul la funcția de șef al guvernului pentru actualul premier conservator Viktor Orban. Sunt vehiculate cinci nume de posibili premieri din partea opoziției, dar, potrivit media, favorit e primarul Budapestei, Gergely Karacsony, considerat un ecologist liberal.

Prim-planul scenei politice de la Budapesta e dominat, din 2010, de partidul FIDESZ, al lui Orban, care a câştigat trei rânduri de alegeri parlamentare, graţie divizării opoziţiei şi unei legislaţii ce favorizează partidele mari. Analiştii spun că e prima oară când Orban riscă să piardă puterea, în faţa unei coaliţii care merge de la fosta extremă dreapta, Jobbik, ce s-a redefinit drept de centru-dreapta, până la socialişti, succesori ai fostului partid unic comunist, liberali şi ecologişti. Potrivit politologilor, dincolo de clivajele ideologice dintre aceste formațiuni, cuvântul de ordine pentru întreaga opoziție este "orice în afară de Orban".

Sondajele privind intenţiile de vot pentru parlamentare plasează FIDESZ şi opoziţia aproape la egalitate. Orban, notează comentatorii, rămâne popular, după ce a redresat economia în urma crizei din 2008, dar în marile oraşe politicile lui sunt mai prost prizate, mai ales după ce a încercat să-şi subordoneze sistemul judiciar şi mass-media şi şi-a atras, astfel, criticile repetate ale Uniunii Europene. Electoratul urban nu apreciază nici apropierea lui făţişă de Rusia şi China, de unde Ungaria a importat vaccinuri anti-COVID-19, fiind singura ţară din Uniune care le-a şi utilizat în campania de imunizare.

Tags: Viktor Orban, Fidesz

Alte știri
Un înalt diplomat din Austria, recent revocat din funcție, e suspectat că a provocat o scurgere de documente secrete

Un înalt diplomat din Austria, recent revocat din funcție, e suspectat că a provocat o scurgere de documente secrete

Între 2018 și 2020, el a fost secretar general al ministerului de Externe și, în această calitate, i-ar fi furnizat informații clasificate unui fost agent austriac, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei.

Numărul adepților basarabeni ai unirii Republicii Moldova cu România este în continuă creștere

Numărul adepților basarabeni ai unirii Republicii Moldova cu România este în continuă creștere

Cercetarea sociologică a fost realizată înaintea alegerilor parlamentare anticipate de pe 11 iulie, la care participă și două formațiuni declarat unioniste.

Polonia: preot controversat condamnat la trei ani de închisoare pentru agresarea sexuală a unui băiat

Polonia: preot controversat condamnat la trei ani de închisoare pentru agresarea sexuală a unui băiat

Conform unui documentar devenit viral, clericul a fost mutat de la o parohie la alta şi a comis abuzuri timp de 25 de ani, probabil sub protecţia tacită a unor înalţi responsabili din cadrul bisericii.

18 Sep 2021

Timp de citire: 1 min
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut

Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.

29 Nov 2021
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la  Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite

Pașaportul lui turcesc fusese revocat acum patru ani, după ce sportivul criticase regimul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

29 Nov 2021
NATO și Uniunea Europeană vor să-și intensifice cooperarea, pentru a contracara amenințările hibride din partea Rusiei și Belarusului
NATO și Uniunea Europeană vor să-și intensifice cooperarea, pentru a contracara amenințările hibride din partea Rusiei și Belarusului

Șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a anunțat triplarea, până la la 200 de milioane de euro, a fondurilor europene destinate vecinilor Belarusului, Polonia, Lituania și Letonia, pentru a-și securiza frontierele.

29 Nov 2021
Grecia a inaugurat două noi centre de primire a solicitanților de azil, pe insulele din Marea Egee
Grecia a inaugurat două noi centre de primire a solicitanților de azil, pe insulele din Marea Egee

Noile capacități de găzduire au fost construite cu fonduri acordate de Uniunea Europeană, de circa 276 de milioane de euro, și sunt menite să înlocuiască vechile tabere sordide, în care erau înghesuiți mii de oameni, în condiții pe care media internaționale le califică drept insalubre.

29 Nov 2021