
Kremlinul a calificat, luni, drept inadmisibil de mică rata imunizării rușilor contra COVID-19, dar a exclus introducerea la nivel federal de noi restricții sanitare, care ar afecta și mai mult funcționarea unei economii deja fragilizate de pandemie.
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a spus că nu autoritățile sunt vinovate de situația actuală, fiindcă acestea ar fi creat toate condițiile pentru ca rușii să-și protejeze viața vaccinându-se. Misiunea noastră, a mai spus el, e să lăsăm economia să funcționeze și oamenii să câștige bani. Administrația federală, remarcă analiștii, a evitat să-și asume măsuri impopulare de limitare a activității economice și a cerut autorităților regionale să reacționeze în funcție de situația din teren.
De la declanșarea pandemiei, Rusia e cea mai afectată țară din Europa, cu aproape o mie de morți și 30 de mii de cazuri noi de contaminare pe zi în valul patru. Puțin peste 30% din populație a făcut schema completă de imunizare, potrivit siteului de specialitate Gogov, citat de agențiile internaționale de presă. 217.372 de decese au raportat până acum autoritățile, în timp ce institutul de statistică Rosstat, care utilizează o definiție mai largă a morților din pandemie, consemna peste 417 mii de victime încă de la sfârșitul lui august.