
Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, este victima „torturii”, fiindu-i refuzat accesul la îngrijiri medicale de care el are nevoie în închisoare – a acuzat miercuri avocatul său. „Din perspectiva dreptului internaţional, eşecul în a acorda îngrijiri medicale adecvate lui Saakaşvili este o formă de tortură continuă” – a declarat avocatul Nika Gvaramia, în timpul unei audieri la un tribunal din Tbilisi.
Mihail Saakaşvili, care a condus această ţară din Caucaz din 2004 până în 2013, a fost arestat şi apoi plasat în detenţie în 2021, pentru a ispăşi o condamnare pentru abuz de putere, despre care el susține că e fabricată politic. Fostul preşedinte pro-occidental, în vârstă de 54 de ani, a intrat de două ori în greva foamei pentru a protesta față de încarcerarea sa şi a denunţa relele tratamente la care, potrivit lui, este supus în închisoare. Un consiliu de medici independent a subliniat în decembrie că Saakaşvili suferă de grave probleme neurologice, consecinţe, potrivit lor, a relelor tratamente în detenţie.
Fostul preşedinte al Georgiei riscă cinci ani de închisoare
Mihail Saakaşvili este judecat în prezent pentru că a intrat ilegal în Georgia, ţară pe care o părăsise pentru a se exila în străinătate, în Ucraina, înainte de a se întoarce în secret anul trecut. El riscă cinci ani de închisoare. Miercuri, când a compărut la tribunal, Saakaşvili arăta slăbit. În timpul audierii, el a cerut să primească asistenţă medicală şi a fost nevoit să iasă pentru scurt timp din sală, susţinut de agenţi de securitate. „Duminică, nu-mi mai simţeam picioarele şi nu puteam merge” – a declarat Saakaşvili, afirmând că a slăbit 12 kilograme în câteva zile. Arestarea lui Saakaşvili a exacerbat o criză politică în Georgia, care a izbucnit după alegerile legislative din 2020, câştigate cu scor strâns de partidul puterii Visul Georgian şi pe care opoziţia le-a calificat drept fraudate.