Protestele din Kazahstan au demonstrat că modelul kazah actual are o mulțime de carențe, care duc la acumularea nemulțumirilor în rândul a milioane de oameni, nedreptățiți în procesul împărțirii resurselor. Acest model a concrescut, însă, într-atât de mult cu structura economică și politică a statului, încât noul lider ar putea cu greu schimba ceva, chiar dacă ar dori acest lucru, scrie Carnegie.ru.
Până nu demult, în 2021, Kazahstan era considerat un stat autocrat avansat, un exemplu pentru alte republici din fosta URSS, iar modelul kazah de tranziție a puterii stârnea interes la Moscova. Totul s-a schimbat însă în primele zile ale anului 2022: regimul s-a confruntat cu proteste în masă, cele mai intense de la proclamarea independenței, și a fost nevoit să ceară ajutor Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), adică Rusiei. În haosul evenimentelor de acolo sunt greu de identificat elementele cele mai importante, însă este foarte clar că epoca lui Nursultan Nazarbaiev a apus.
Explozia de gaze
Protestele au început cu cerințe fără conotații politice. În primele zile ale anului 2022, în partea de vest a Kazahstanului, în Janaozen (acum 10 ani, în decembrie 2011, autroritățile au reprimat violent protestele petroliștilor de acolo) și în alte orașe din regiunea Mangistausk, oamenii au ieșit în stradă, cerând micșorarea prețurilor la gaze. De la începutul anului, prețurile au crescut de două ori din cauza reformelor inițiate de guvernare – trecerea la prețul de piață a gazelor, subiect sensibil pentru regiunile de vest ale țării, unde peste 90% din transportul auto funcționează pe gaz, iar în 70% din gospodării gazul este folosit în bucătărie. Încă înainte de proteste era clar că țara este amenințată de o criză a carburanților, iar președintele Kasim-Jomart Tokaiev a vorbit despre aceasta în vara lui 2021, ordonând luarea măsurilor de rigoare.
Începând cu 3 ianuarie, într-o singură zi, protestele s-au răspândit, cu ajutorul rețelelor sociale, din vest în întreaga țară. […]
În timp ce președintele Tokaiev se adresa locuitorilor din Janaozen, promițându-le rezolvarea problemelor, în Almatî încordarea creștea. În oraș aveau loc ciocniri între organele de ordine și mulțime, au apărut jefuitori, cel mai probabil dintre săracii și tinerii furioși veniți din provincie.
Evenimentele ulterioare au fost greu de urmărit – autoritățile întrerupeau periodic internetul și telefonia mobilă în toată țara, după cum au anunțat operatorii „pentru prevenirea acțiunilor teroriste”. În acest răstimp, în Almatî, grupuri de oameni jefuiau magazinele, distrugeau bancomatele, dădeau foc la mașini, capturau tehnică militară. Mulțimea a pătruns în clădirea administrației orașului, procuratură, studiouri de televiziune și alte instituții. Pentru câteva ore a fost ocupat și aeroportul din Almatî.
Extremiștii erau, însă, în minoritate, cea mai mare parte a protestatarilor a încercat să prevină violențele (nu doar în Almatî, dar și în alte orașe). Totuși, extremiștii au devenit întruchiparea protestului, având în vedere că au făcut rost de arme de foc. Pe rețele sociale se pot găsi numeroase imagini în care protestatarilor le sunt împărțite arme direct din portbagajul unui automobil. Au fost și victime, deocamdată se vorbește de zeci de morți.
Președintele Tokaiev susține că extremiștii au fost finanțați din exterior, deși nu acuză vreo țară anume. Pe 6 ianurie a fost anunțată formarea unei comisii de investigare a evenimentelor, doar că aceasta cel mai probabil nu va da un răspuns obiectiv la întrebarea dacă protestele au fost spontane sau au fost organizate de cineva din interior sau exterior. În adresarea sa din 7 ianurie, președintele a acuzat forțe din exterior și un așa-numit centru unic de coordonarea acțiunilor, ceea ce demonstrează că viitoarele concluzii ale comisiei vor fi confortabile regimului, mai exact lui Tokaiev personal, al cărui rol în sistemul puterii din Kazahstan s-a schimbat radical în această săptămână.
Ruperea tandemului
Situația din Kazahstan poate lua diferite turnuri, deocamdată, însă, se pare că cel mai mult a avut de câștigat de pe urma crizei președintele Tokaiev. Acum câteva zile, acesta era doar partenerul inferior al tandemului care conducea Kazahstanul, liderul fiind, fără îndoială, primul președinte al țării, octogenarul Nursultan Nazarbaiev. Tokaiev, în vârstă de 68 de ani, formal, a ajuns în vârful piramidei puterii în 2019, în cadrul operațiunii „succesorul”, lansată de Nazarbaiev după moartea președintelui din țara vecină Uzbekistan, Islam Karimov, în 2016.
[…]
Șocând națiunea prin plecarea sa din funcția de președinte, în 2019, Nazarbaiev și-a păstrat frâiele puterii formale și informale. Legea privind statutul primului președinte îi garanta securitatea personală, iar fotoliul de președinte al Consiliului de Securitate i-a acordat atribuții enorme – Nazarbaiev putea nu doar să dicteze cursul strategic, dar dispunea și de dreptul de veto asupra deciziilor succesorului său. Construcția a fost definitivată prin numirea lui Karim Masimov în fruntea Securității și instalarea cohortei lui Nazarbaiev în alte funcții-cheie ale puterii.
Tandemul kazah a funcționat fără dificultăți sesizabile din afară. Insiderii, însă, au putut observa o tensiune în creștere dintre palatul Ak-Orda, reședința administrației președintelui Tokaev, și biblioteca lui Nazarbaiev, unde s-au mutat elbasî și consilierii săi.
Protestele au transformat cardinal această situație. În două zile, președintele Tokaev a subminat temelia acestui duumvirat. Inițial a fost demis guvernul lui Askar Mamin, unul din greii epocii Nazarbaiev. Demisia lui era cerută de mult timp în Kazahstan, însă, Nazarbaiev s-a opus plecării protejatului său. Apoi, Tokaiev a ocupat el însuși postul de președinte al Consiliului de Securitate, menționând acest lucru în adresarea sa către popor: „În calitate de șef de stat, iar de astăzi și președinte al Consiliului de Securitate, voi acționa extrem de dur”.
Pe 5 ianuarie, a fost dată ultima lovitură, când din funcția de președinte al Securității a fost demis Karim Masimov. Noul președinte al Securității Naționale a fost numit șeful Pazei de Stat, Ermek Sakimbaiev, care anterior a condus serviciul de pază al președintelui Tokaiev. A fost demis și influentul șef-adjunct al Securității Samat Abiș, nepotul lui Nazarbaiev.
Eliminând personajele-cheie, Tokaiev continuă epurarea cadrelor lui Nazarbaiev. […] De asemenea, în aceste zile, câteva avioane private au părăsit Kazahstanul. Fostul președinte nu a apărut în public: ultima dată a fost văzut pe 28 decembrie la Sankt-Petersburg, la întâlnirea cu Vladimir Putin, în calitate de președinte de onoare al Uniunii Economice Eurasiatice.
[…]
Noul Kazahstan
Autoritățile din Kazahstan nu au reușit să restabilească ordinea în marile orașe cu propriile puteri, de aceea au dat vina pe teroriști și extremiști, pregătiți „de forțe din exterior”. Aceasta i-a permis lui Tokaiev să ceară ajutor de la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, iar în noaptea de 6 ianuarie organizația a răspuns afirmativ. Peste doar câteva ore, primele avioane cu militari ruși, belaruși, tadjici și armeni au sosit în Kazahstan.
Apelul la asistență externă pentru rezolvarea unui conflict intern comportă numeroase riscuri. Sentimentele naționaliste în societatea kazahă sunt în creștere de la an la an. Rivalii președintelui pot prezenta invitarea militarilor ruși ca pe o încercare a lui Tokaiev de a-și menține regimul cu ajutorul baionetelor ocupanților. Asemenea comentarii se fac deja auzite în Kazahstan și în diaspora kazahă din Rusia.
[…]
Principala consecință a evenimentelor curente, oricum s-ar încheia acestea, este sfârșitul îndelungatei epoci a lui Nazarbaiev. Moștenirea ambiguă a unui lider, care a condus țara din timpurile sovietice și care pe parcursul a 30 de ani a construit acest model, urmează să fie apreciată de istorici. Iar pentru ziua de astăzi și cea de mâine sunt importante două elemente.
În primul rând, sistemul construit de Nazarbaiev a permis menținerea unei elite monolite, în lupta inevitabilă pentru putere și bani. […]
În al doilea rând, protestele au arătat că modelul construit în Kazahstan are o mulțime de defecte, ce au dus la acumularea nemulțumirilor în rândul a milioane de oameni care nu au participat la împărțirea resurselor. Însă, acest model a pătruns atât de adânc în structura economică și politică a statului, încât noul lider cu greu ar putea schimba ceva, chiar dacă ar dori acest lucru.
E puțin probabil ca noua conducere din Kazahstan să dorească așa ceva: o conducere centralizată și puternică este percepută ca fundament al statului. Renunțarea la acest model ar duce la o situație similară celei din Kârgâstanul vecin, iar ulterior la destrămarea țării. În spațiul postsovietic, protestele de acest tip nu duc la reforme, ci la înăsprirea regimurilor – la fel cum s-a întâmplat în enorma Rusie cu moștenirea sa imperialistă, la fel ca în Belarus, care e mai aproape de Europa. Tokaiev a promis deja că va trage la răspundere nu doar teroriștii, dar și „instigatorii” la dezordini din rândul activiștilor liberali și al presei, deocamdată, libere.
Citește articolul integral pe Carnegie.ru.
