
Un tribunal din Belarus a condamnat-o, vineri, la şase ani de închisoare pe partenera rusoaică, Sofia Sapega, a opozantului local Roman Protasevici. La un după capturarea lor, prin deturnarea unui avion, pe care media internaţionale o califică drept incredibilă sau rocambolescă, şi după un proces cu uşile închise, femeia a fost declarată, de o instanţa din Grodno (vest), vinovată de incitare la ură socială și colectare ilegală de date cu caracter personal. Tânăra îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie corecțională. Sofia Sapega, în vârstă de 24 de ani, și Roman Protasevici (27) au fost arestați pe 23 mai 2021, la Minsk, după ce avionul lor de linie Ryanair, care făcea legătura între Atena, Grecia, și Vilnius, Lituania, a fost forțat să aterizeze în Belarus de un avion de luptă MiG-29. Protasevici era redactor-șef al platformei Nexta, care a jucat un rol important în valul de proteste împotriva realegerii, foarte probabil trucată, din 2020 a președintelui autoritar Aleksandr Lukașenko, la putere din 1994. Opozantul se află în prezent în arest la domiciliu în Belarus, în așteptarea procesului.
O scenă din Kafka și Orwell
La circa o lună după ce a fost capturat, Protasevici a apărut în fața camerelor de luat vederi și a declarat că se simte bine și că n-a fost bătut. Flancat de patru oficiali ai regimului de la Minsk, dintre care trei în uniformă, Protasevici a spus că nu a fost obligat să coopereze cu autoritățile, că a înțeles cât rău a făcut țării sale și că vrea să-și îndrepte greșelile. "Acesta nu e o conferință de presă, ci o scenă din Kafka și Orwell" – a reacționat, pe Twitter, un consilier important al liderei opoziției belaruse, Sviatlana Tihanovskaia. Apropiaţii lui şi organizaţiile non-guvernamentale pentru apărarea drepturilor omului spun că afirmaţiile lui Protasevici au fost, în mod evident, smulse sub ameninţare. Şi tatăl jurnalistului, Dmitri Protasevici, exilat în Polonia, e convins că mărturiile televizate ale fiului său sunt efectul violenţelor, torturilor şi ameninţărilor primite în detenţie.