Nr. 17: Voltaire neonazist, QAnoniștii vânează fluturi și „Olimpiada” farselor

Nr. 17: Voltaire neonazist, QAnoniștii vânează fluturi și „Olimpiada” farselor
© EPA-EFE/HARISH TYAGI   |   O persoană își verifică mobilul în timp ce se încarcă informații despre cum pot fi combătute știrile false, New Delhi, India, 02 Mai 2019

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

„Ungaria vs. Soros” – propagandă „made in U.S.A.”

Hungary vs. George Soros / youtube.com / 27 ian. 2022, lakmusz.hu / 2 feb. 2022

Cu aproape două luni înaintea alegerilor legislative din Ungaria, premierul Viktor Orbán primeşte un ajutor surprinzător în lupta cu opoziţia. Lansat luna trecută, un aşa-numit „documentar” realizat de comentatorul ultraconservator Tucker Carlson de la canalul american Fox News îl prezintă pe controversatul politician maghiar ca pe un adevărat salvator al Europei, în contrast cu miliardarul George Soros, descris ca aprig duşman al Ungariei natale. O parte din tezele lansate de Carlson – susţinător frenetic al fostului preşedinte Trump şi promotor notoriu al teoriilor conspiraţiei – au fost analizate şi demontate de organizaţia ungară Lakmusz – în traducere „turnesol”. Astfel, afirmaţia lui Orban privind existenţa în Ungaria a unei reţele de peste 60 de organizaţii finanţate de Soros – toate antiguvernamentale – este contrazisă de informaţiile oficiale potrivit cărora în 2020 Fundaţia pentru o Societate Deschisă sprijinea 39 de organizaţii, între care şi ong-uri de ajutorare a persoanelor cu dizabilităţi şi copii defavorizaţi. O altă minciună lansată de Tucker Carlson este că Ungaria ar fi fost „pedepsită” de Uniunea Europeană prin activarea articolului 7 din Tratat pentru că Viktor Orban ar fi îndrăznit să-şi „apere ţara” prin construcţia unui gard anti-imiganţi la graniţa cu Serbia. În realitate, articolul 7 este activat atunci când acţiunile unui stat membru ameninţă valorile comunitare, între care statul de drept, drepturile omului şi principiile democratice. Or, primii paşi ai procedurii împotriva Ungariei au fost făcuţi în 2012, înainte de apariţia problemei migranţilor, prin semnalare încălcării independenţei justiţiei, a libertăţii de expresie şi a drepturile minorităţilor. De altfel, analiza factuală demontează şi o altă afirmaţie falsă a premierului ungar privind preponderenţa presei critice faţă de guvern faţă de cea pro-guvernamentală.

„Cugetare” neonazistă atribuită lui Voltaire

@RepThomasMassie /Twitter.com / 30 ian. 2022, politifact.com / 31 ian. 2022

Deputatul american Thomas Massie s-a gândit că un nou atac la adresa consilierului medical prezidenţíal Anthony Faucci va avea mai multă greutate dacă va cita, doct, din înţelepciunea Epocii Luminilor. Drept urmare, a distribuit pe Twitter o aşa-zisă „cugetare” despre cum cei care ne conduc sunt cei pe care nu ni se permite să-i criticăm, atribuind-o filosofului Voltaire. Numai că, în loc să convingă prin cultură şi profunzime, republicanul din Kentucky a devenit o ţintă a criticilor şi ironiilor. Şi asta pentru că zicerea cu pretenţii de aforism nu are nicio legătură cu gânditorul francez, ci îi aparţine lui Kevin Alfred Strom, un propovăduitor al supremaţiei rasei albe, contestatar al Holocaustului şi fondator – în 2005 – al grupului neonazist National Vanguard. Site-ul Politifact.com arată că în 2008, Strom a pledat „vinovat” la acuzaţia de pornografie infantilă, fiind condamnat la 23 de luni de închisoare. Cât despre Massie, politifact aminteşte că în august trecut politicianul a stârnit un val de dezaprobare după ce a comparat certificatele de vaccinare cu numerele tatuate pe deţinuţii din lagărele de exterminare naziste.   

False circumstanţe atenuante pentru plagiatori

dcnews.ro  / 3 feb. 2022, factual.ro / 7 feb. 2022

În timp ce procurorii au deschis un dosar penal pentru posibil plagiat în teza de doctorat a premierului Ciucă, ministrul Educaţiei Sorin Câmpeanu le găseşte o scuză celor care îşi însuşesc munca altora fără ghilimele şi citarea sursei.

Încercarea de justificare a plagiatelor prin neclaritatea terminologiei juridice este demontată de jurnaliştii de la factual.ro, care inventariază normele legale în domeniu. Astfel, Legea 206 din 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică definește explicit plagiatul ca fiind „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”. Aceeași definiție este reglementată chiar de Ministerul Educației, prin  Regulamentul  Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Tot Ministerul Educaţiei a emis în 2020 metodologia de soluţionare a sesizărilor de plagiat în cazul tezelor de doctorat. De asemenea, plagiatul este sancţionat de alte două legi în vigoare: Legea educaţiei naţionale din 2011 şi Legea dreptului de autor din 1996. Concluzia factual.ro este fără echivoc: legislaţia românească defineşte clar plagiatul, ceea ce contrazice afirmaţia ministrului Cîmpeanu.

Conspiraţioniştii QAnon vânează fluturi

bbc.com / 4 feb. 2022, nytimes.com / 6 feb. 2022

Oricât de bizară ar fi alăturarea numelui Centrului Naţional al Fluturilor din Texas cu cel al mişcării de extremă dreaptă QAnon, este un fapt: sanctuarul natural din sudul statului american şi-a închis porţile pentru public din cauza ameninţărilor primite din partea promotorilor teoriilor conspiraţiei, cei care acum un an au luat cu asalt parlamentul Statelor Unite. Şi asta pentru că în mandatul lui Donald Trump s-au opus ca zidul anti-imigranţi ridicat la frontiera cu Mexicul să treacă pe proprietatea privată a rezervaţiei. Ulterior, susţinătorii radicali ai lui Trump au lansat zvonul că sanctuarul fluturilor ar fi o acoperire pentru traficul de migranţi, minciuna fiind răspândită inclusiv de politicienii conservatori. Recent, directoarea centrului a fost agresată fizic de o candidată republicană pentru Congres, care insista să vadă presupusele plute cu care imigranţii ilegali ar intra în Statele Unite, traversând Rio Grande. Politiciana a fost înregistrată acuzând personalul centrului că încurajează abuzarea sexuală a minorilor. Decizia personalului de a închide rezervaţia de fluturi din motive de securitate a venit însă după ce un oficial republican local a avertizat că în week-end centrul va fi destinaţia finală a unei caravane auto organizată de organizaţia radicală „We Stand America”, acţiune denumită „Trenul lui Trump”.  

„Olimpiada” farselor şi „campionii” credulilor

observers.france24.com / 7 feb. 2022

După ce au analizat abundenţa poveştilor neverosimile din China răspândite pe reţelele de socializare, analiştii emisiunii Observers de la France 24 au remarcat că atunci când se invocă o legătură cu Covid-19, orice farsă devine credibilă pentru o mulţime de utilizatori. Este cazul unui videoclip cu un grup de copii îmbrăcaţi în costume de astronaut, devenit viral cu explicaţia că ar fi o formă de protecţie individuală împotriva virusului în China. În realitate, după identificarea filmării originale – realizată cu ocazia Zilei sportului în şcoli - s-a dovedit că nu e vorba decât de un omagiu adus de elevi astronauţilor chinezi. Demontarea falsului a fost pentru jurnaliştii canalului francez şi un prilej de rememorare a tot felul de costume fatnteziste de protecţie anti-Covid care au circulat pe internet în ultimii doi ani.

(Horia Grușcă)

Timp citire: 5 min