Ziarul de Iași: Socialiştii, comuniştii, unioniştii şi duşmanul comun

Ziarul de Iași: Socialiştii, comuniştii, unioniştii şi duşmanul comun
© arhiva autorului  

Sperând să scazi scorul proeuropenilor în alegerile parlamentare atacând-o doar pe Maia Sandu e ca şi cum ai juca tenis la perete sperând să câştigi cu 6-0 6-0: poţi să fii tu chiar şi Federer, mai devreme sau mai târziu mingea tot va ricoşa şi te va lovi în scăfârlie, scrie Radu Popescu în Ziarul de Iași.

Înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie în laboratoarele consultanţilor socialiştilor de la Chişinău au sosit rezultatele de la analize unde scria, îngroşat şi cu roşu: „oricine, numai nu Dodon cap de listă!”. Ce-i drept, nici înaintea alegerilor prezidenţiale (pierdute cu brio în faţa Maiei Sandu), Igor Dodon nu avea o imagine publică foarte bună, însă după eşecul electoral major suferit anul trecut, fostul preşedinte al Republicii Moldova a intrat într-o degringoladă totală, devenind proverbial pentru minciunile şi gafele zilnice. Chiar zilele trecute, de exemplu, Dodon a făcut din nou deliciul presei apărând într-o înregistrare video făcută la puţin timp după ce pierduse alegerile prezidenţiale, material din care se vede cum fostul preşedinte al Republicii Moldova îşi strângea (la propriu!) peştii din iazul de pe teritoriul reşedinţei prezidenţiale de la Condriţa. În clipul apărut pe internet se aude vocea fostului şef de stat poruncindu-i unui bărbat care ţinea un năvod gigantic să prindă fiecare peşte, chiar şi pe cel care sărise în acel moment din plasă: „Vitea, sai pân’ce pe burtă după dânsul (peşte - n.red.). Hai, davai, davai, ia-l repede!”

În încercarea de a înşela aparenţele, secţia de chirurgie plastică pentru campania electorală le-a alipit socialiştilor un corp străin suplimentar care să preia asupra sa comunicarea publică în speranţa că Igor Dodon va rămâne într-un con de umbră. Şi iată aşa, în plin secol XXI, „reformata” listă a candidaţilor socialişti s-a pomenit împănată cu relicvele Partidului Comuniştilor de la Chişinău, cap de listă pentru alegerile parlamentare ajungând să fie octogenarul Vladimir Voronin, fostul preşedinte de tristă amintire a Republicii Moldova. Ceea ce se planificase a fi un modern tren electric care să urce fluierând în vârful clasamentului s-a transformat peste noapte într-o biată mocăniţă cu aburi care se opinteşte să nu alunece prea tare la vale. Mecanicul octogenar a preluat imediat agenda de comunicare deschizând caietele cu amintiri din tinereţea revoluţionară, discursul despre viitor lăsând loc discursului despre trecut, iar proiectele lăsând loc spaimelor „stataliste”. 

Drept rezultat al prestaţiei fără suflu a socialisto-comuniştilor moldoveni în această campanie electorală, în acest moment proeuropenii din Republica Moldova au şanse foarte mari să obţină majoritatea în noul Parlament care va rezulta în urma alegerilor din 11 iulie. Aşa că strategia consultanţilor socialiştilor s-a schimbat în timpul jocului: nu se mai vizează câştigarea alegerilor (în care, probabil, nici ei nu au crezut încă de la început), ci se doreşte cu orice preţ minimizarea scorului cu care partidele democratice vor face viitoarea majoritate în Legislativ. Acest lucru este încercat prin două metode vizibile pentru oricine: apelarea la tradiţionalul şi nesecatul izvor de fake news, precum şi sprijinirea „subtilă” în paralel a unui alt proiect politic implicat în aceste alegeri, un partiduleţ „patriotic” şi critic în acelaşi timp la adresa proeuropenilor de la Chişinău şi care ar avea potenţialul creării unor serioase acţiuni generatoare de instabilitate politică în condiţiile în care ar accede în Parlament. Şi aici, desigur, este vorba despre „unioniştii” de la AUR.

[...]

Citește continuarea în Ziarul de Iași

Timp citire: 3 min