Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

The Insider: Cum a încercat FSB să-l otrăvească pe scriitorul Dmitri Bîkov

Bykov
©EPA-EFE/YURI KOCHETKOV  |   Russian popular writer Dmitry Bykov presents his new book 'June' during the 30th Moscow International Book Fair-2017 at the Russian Exhibition Center, in Moscow, Russia, 06 September 2017

Scriitorul şi publicistul rus Dmitri Bîkov a fost otrăvit în 2019 de către angajaţii FSB, în timpul unei deplasări, relevă publicaţiile de investigaţie Insider şi Bellingcat. El a scăpat ca prin minune de moarte. Jurnaliştii au stabilit că la această tentativă de omor au participat angajaţii FSB, inclusiv chimiştii din laboratorul NII-2 FSB şi ai Serviciului pentru apărarea ordinii constituţionale, care i-au otrăvit pe opozanţii ruşi Alexei Navalnîi şi Vladimir Kara-Murza. La fel ca şi în acele două cazuri, Dmitri Bîkov a fost urmărit mai mult timp de către agenţii FSB.

FSB, Karlsson şi omul cu binoclul

Ca şi în cazurile lui Navalnîi şi Kara-Murza, din grupul de asasini FSB făceau parte chimiştii din laboratorul NII-2 FSB şi reprezentanţi ai Serviciului pentru apărarea ordinii constituţionale (Serviciul II FSB). Ei au început să-l urmărească pe Bîkov cu cel puţin un an înainte de a fi otrăvit. Pe 20 mai 2018, la ora 9.35, Dmitri Bîkov a zburat de la Moscova la Ufa, pentru a susţine o lecţie copiilor şi părinţilor despre „Karlsson de pe acoperiş”. Împreună cu el au decolat şi neînfricaţii ofiţeri ai Serviciului II FSB (responsabil de lupta cu cei mai periculoşi extremişti şi terorişti), Vladimir Peniaev şi Valerii Suharev (care a zburat cu numele Nicolai Gorohov). Contrar regulamentului, de data aceea ei au zburat cu aceeaşi cursă cu Bîkov (ulterior nu şi-au mai permis acest lucru, iar a doua zi au zburat cu curse diferite – Bîkov seara, iar agenţii FSB la amiază).

Aproximativ în aceeaşi perioadă, în mai 2018, soţia lui Dmitri Bîkov, Ecaterina Kevhişvili, a observat în casa de vizavi un bărbat cu binoclu. Iniţial nu a luat aceasta în serios, însă vara a observat că bărbatul priveşte în direcţia lor. „ Eu i-am făcut din mână, iar el s-a retras brusc”, îşi aminteşte Ecaterina. Alte urmăriri nu au observat.

Următoarea deplasare pe urmele lui Bîkov a avut loc pe 17 noiembrie 2018, când aceiaşi Peniaev şi Suharev au zburat la Rostov. 

[…]

O crimă ideală

În 2019, Dmitri Bîkov a fost invitat la cunoscutul eveniment anual „Dictare totală”, care s-a desfăşurat la Novosibirsk. Deşi Dmitri Bîkov nu era foarte dispus să participe la această manifestare, organizatorii au insistat foarte mult şi i-au cumpărat bilet la avion clasa business. Anume organizatorii (Centrul de cultură şi odihnă „Pobeda”, partenerii evenimentului)  l-au cazat la hotelul Domina.

[…]

Astfel, pe 13 aprilie, la ora 9 dimineaţa, Dmitri Bîkov şi Ecaterina Kevhişvili au aterizat la Novosibirsk şi s-au cazat la hotelul Domina, de pe strada Lenin. La acel moment asasinii erau deja în oraş – Paniaev de la Serviciul II şi Ivan Osipov de la „Laborator” au venit la Novosibirsk în ajun (cu numele Vladimir Alexeev şi Ivan Spiridonov). Dacă Paniaev era persoana care, „doar supraveghează”, atunci Osipov – are un profil foarte concret. Acesta nu doar că lucrează la NII-2 FSB, dar şi întreţinea legătura telefonică permanentă cu angajaţii centrului „Signal” (unde se operează cu substanţe neuro-paralizante, aşa cum am arătat în investigaţiile anterioare). Acesta figurează în baza de registre ca beneficiar de anumite înlesniri (ceea ce poate demonstra anumite merite militare), iar în aplicaţiile de partajare de contacte figurează ca medic.

Dmitri şi Ecaterina au stat vreo două ore în camera de hotel, apoi au mers la cinematograful „Pobeda”, unde avea loc „Dictarea”.

Astfel s-a conturat o situaţie ideală pentru cei care l-au otrăvit. Ei ştiau încă din martie că Bîkov va zbura la Novosibirsk, fiindu-i rezervată și camera la hotelul Domina. Cel mai important e că ştiau exact când anume nu va fi în cameră… Cum au pătruns în cameră? Reporterul The Insider care a fost la acest hotel s-a convins că pe toate etajele sunt camere video, iar paza urmăreşte cu atenţie puţinii clienţi ai hotelului. E greu de imaginat că agenţii au pătruns în cameră fără acordul personalului. Conducerea hotelului a refuzat să ofere vreun comentariu pentru The Insider.

[…]

Otrăvirea

În cazul otrăvirii lui Navalnîi, s-a stabilit că substanţa toxică a fost plasată pe lenjeria de corp. Se pare că, a doua zi, Dmitri nu a îmbrăcat haina prelucrată de chimişti din „Laborator”. El s-a simţit bine pe parcursul întregii zile, la fel şi pe 15 aprilie când a zburat la Ekaterinburg unde a participat la alte evenimente. Pe 16 aprilie, însă, după toate câte s-au întâmplat, se pare că a îmbrăcat haina otrăvită.

Pe 16 aprilie Dmitri şi Ecaterina s-au trezit la ora 8.30. La ora 9 Dmitri s-a întâlnit la dejun cu Evghenii Roizman. Ecaterina a observat un bărbat de la masa de alături, cu care s-au ciocnit în ajun. I s-a părut că bărbatul trăgea cu urechea la discuţia lor. Pe la ora 9.40 ei şi-au luat rămas bun de la Roizman şi s-au îndreptat către lift. Bărbatul i-a urmat. 

La ora 10.05 Dmitri şi Ecaerina au luat un taxi până la Aeroport, având zbor la Ufa, pentru alt eveniment. În aeroport, Dmitri nu a mâncat nimic. Când s-au îndreptat spre poartă, Dmitri a simţit că i se face rău şi greaţă. Astfel, din momentul în care s-a trezit, s-a îmbrăcat şi până la primele simptome au trecut aproximativ 2,5 ore (ca şi în cazul Navalnîi, şi aproximativ trei ore în cazul Kara-Murza).

Când avionul a decolat Dmitri Bîkov a început să respire greu, să vomite şi să transpire abundent. Din când în când îşi pierdea cunoştinţa, dar nu în totalitate, reacţiona la voci. Peste puţin timp s-a întins jos, pe culoar, a spus să astfel se simte mai bine (o reacţie similară a avut şi Navalnîi). Şi Bîkov şi Navalnîi nu-şi amintesc nimic din momentul în care s-au culcat la podea, deşi atunci încă  nu-şi pierduseră cunoştinţa. Când avionul a aterizat, nu s-a mai putut ţine pe picioare şi a fost târât la maşina salvării. În drum spre spital şi-a scos tricoul, vorbea incoerent. 

[…]

Bîkov s-a aflat câteva zile în comă, tabloul clinic şi simptomele (asemănătoare cu cele ale lui Alexei Navalnîi) indicând organofosfaţi  - substanţe cu acţiune neuroparalizantă (similară cu  Novichokul).

[...]

 

Citește articolul integral pe Insider

 


Other news
Un nou partid anti-corupție a câștigat alegerile legislative din Bulgaria

Un nou partid anti-corupție a câștigat alegerile legislative din Bulgaria

Șeful statului în exercițiu, Rumen Radev, și-a adjudecat categoric primul tur al prezidențialelor.

Ungaria e prima ţară din UE care cumpără vaccinul rusesc

Ungaria e prima ţară din UE care cumpără vaccinul rusesc

Anunţul survine pe fondul criticilor din partea Budapestei cu privire la 'lentoarea' procesului de aprobare a Sputnik V de către Agenţia Europeană pentru Medicamente

55 de anchete penale au fost declanșate la Moscova, pentru eliberarea de documente medicale false legate de epidemia de COVID-19

55 de anchete penale au fost declanșate la Moscova, pentru eliberarea de documente medicale false legate de epidemia de COVID-19

Statistici interne relevă că doar 18,3 din cele 146 de milioane de ruși au primit ambele doze de vaccin anti-COVID-19, ceea ce înseamnă sub 13% din populație.

10 Jun 2021

5 minutes read
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Statisticile confirmă că rata modestă de imunizare e direct proporțională cu numărul deceselor provocate de noul coronavirus.

01 Dec 2021
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar

În vara lui 1940, în urma unui ultimatum, URSS a anexat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent, fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina.

01 Dec 2021
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane

Analiștii spun că banii din America sunt vitali pentru Afganistan, unde economia s-a prăbușit din nou, guvernul nu poate plăti mărfurile importate, iar angajații statului nu și-au mai primit salariile de câteva luni.

01 Dec 2021
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, avertizase, deja, că orice agresiune a Rusiei contra vecinei sale va costa scump și va fi urmată de consecințe politice și economice.

01 Dec 2021