Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Aleksei Navalnîi riscă închisoare cu executare

Navalny

Parchetul rus a anunţat, luni, că susţine cererea Administraţiei penitenciarelor de a comuta pedeapsa cu suspendare împotriva opozantului Aleksei Navalnîi într-una cu executare - transmit agențiile de presă.
Navalnîi se află în arest preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația că a încălcat termenii sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare, dar care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate. Cotat drept cel mai popular opozant al președintelui Vladimir Putin, Navalnîi urmează să compară în faţa judecătorilor în cursul acestei săptămâni. De când a revenit la Moscova, pe 17 ianuarie, din Germania, unde a fost tratat în urma otrăvirii, în august 2020, cu agentul neurotoxic Noviciok, el e vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic. Peste 5.300 de persoane au fost arestate în timpul manifestațiilor organizate duminică în numeroase orașe rusești pentru eliberarea sa.
Șeful diplomației europene, Josep Borrell,  a deplâns arestările în masă, precum și utilizarea disproporționată a forței împotriva manifestanților și jurnaliștilor. Și 'Statele Unite condamnă utilizarea persistentă de tactici brutale de către Rusia contra unor manifestanţi paşnici şi a unor jurnalişti, pentru a doua săptămână consecutiv, şi îşi reînnoiesc apelul la eliberarea celor care au fost arestaţi, printre care Aleksei Navalnîi' - a transmis secretarul american de stat, Antony Blinken.

Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Other news
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a reiterat apelul ca țara lui să fie admisă în NATO

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a reiterat apelul ca țara lui să fie admisă în NATO

Analiștii amintesc că Rusia n-a obosit să califice extinderea spre Est a NATO, alianță dominată de americani, drept o amenințare la adresa securității sale.

Monitor Fake News, Nr. 2: Kremlinul pe TikTok, etica(?) Facebook și, din nou, anti-vaxxeri

Monitor Fake News, Nr. 2: Kremlinul pe TikTok, etica(?) Facebook și, din nou, anti-vaxxeri

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

01 Feb 2021

1 minute read
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.