Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Premierul kosovar, Albin Kurti, spune că țara sa și Serbia ar trebui să-și recunoască reciproc plăcuțele de înmatriculare a vehiculelor

Object Name: KOSOVO NEWLY ELECTED PRIME MINISTER
©EPA-EFE/ERMAL META  |   Leader of the movement Self-determination (Vetevendosje) Albin Kurti, talks to the media after he was elected as the new Prime Minister of the Republic of Kosovo

Premierul kosovar, Albin Kurti, a  apreciat că țara sa și Serbia ar trebui să-și recunoască reciproc plăcuțele de înmatriculare a vehiculelor, pentru a permite libera circulație peste graniță a persoanelor și mărfurilor. La rândul său, comisarul european pentru Extindere, Oliver Varhelyi, a cerut Pristinei și Belgardului să dea dovadă de reținere, să revină la dialog și să asigure libertatea de mișcare. Sute de etnici sârbi din nordul Kosovo au blocat, de luni, drumurile către posturile de frontieră cu Serbia, pentru a protesta faţă de decizia autorităţilor de la Pristina de a interzice accesul pe teritoriul kosovar a vehiculelor cu plăci de înmatriculare sârbeşti. În zonă au fost desfăşurate forţe speciale ale poliţiei kosovare, spijinite de vehicule blindate. Autorităţile din fosta provincie sârbă cu populaţie majoritar albaneză au invocat principiul reciprocităţii în raporturile cu Belgradul şi au acuzat faptul că maşinile înmatriculate RKS, adică Republica Kosovo, trebuie să poarte plăcuţe provizorii sârbeşti când intră în Serbia. "Nu voiam să luăm această decizie, dar ne-a fost impusă de partea adversă" - a declarat în Parlament premierul kosovar. Cotat drept un naționalist de stânga, trecut prin închisorile sârbești și promotor al unirii cu Albania vecină, Kurti a spus mereu că normalizarea relațiilor cu Serbia nu e o prioritate pentru el, fiindcă nu domină nici agenda cetățenilor kosovari.

Singurul ministru sârb din guvernul kosovar, Goran Rakic, s-a raliat protestelor şi a cerut Pristinei să înceteze provocările. El a declarat că mizează, ca întotdeauna, pe ajutorul preşedintelui sârb, Aleksandar Vucic, care a spus că  va  apela la sprijinul NATO dacă albanezii kosovari mai pun în pericol "bunurile şi vieţile sârbilor". Kosovo şi-a proclamat independenţa în 2008, la un deceniu după ce intervenţia NATO a pus capăt războiului dintre gherila separatistă şi trupele sârbe, dar aceasta nu e recunoscută nici de Belgrad, nici de cei circa 50 de mii de etnici sârbi din regiune.

 

Tags: Serbia

Other news
ECHO MOSKVY: Cât ne costă Crimeea?

ECHO MOSKVY: Cât ne costă Crimeea?

Anexarea Crimeii a dus la sancționarea economică a Rusiei de către Occident, iar în timp costurile suportate de Moscova au început să se acumeleze. Economistul Serghei Aleksașenko a calculat care a fost impactul acestei aventuri a Kremlinului asupra buzunarelor cetățenilor ruși.

Novaya Gazeta: Chestiunea războiului nu a fost încă decisă

Novaya Gazeta: Chestiunea războiului nu a fost încă decisă

În contextul în care Rusia masează trupe în Crimeea și în apropierea granițelor Ucrainei, se pune întrebarea dacă Moscova este pe punctul de a declanșa un conflict. Iulia Latynina explică pentru Novaya Gazeta în ce condiții ar fi acesta posibil.

Șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, va pleda, luni, pentru adoptarea de către Uniunea Europeană de noi măsuri restrictive împotriva Moscovei

Șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, va pleda, luni, pentru adoptarea de către Uniunea Europeană de noi măsuri restrictive împotriva Moscovei

El va participa, alături de mai mulţi omologi europeni, la o întâlnire informală cu reprezentanţi ai echipei opozantului rus Alexei Navalnîi.

23 Sep 2021

1 minute read
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor

Născut într-o familie de evrei sefarzi originari din fosta colonie franceză Algeria, omul e autorul mai multor teorii conspiraționiste.

30 Nov 2021
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Incidentul survine la două săptămâni după noile ciocniri sângeroase dintre trupele azere și cele armene, care au alimentat temerile privind reizbucnirea războiului dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului.

30 Nov 2021
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală

Din proiect fac parte atât agenții din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, cât și din țări aspirante la admitere din Balcanii de Vest.

30 Nov 2021
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a promis sprijin pentru forțele ucrainene, dar a exclus orice intervenție militară directă a Statelor Unite.

30 Nov 2021