
Instanțele rusești au amendat joi Google în trei dosare, argumentând că gigantul digital american nu a eliminat conținut considerat ilegale în Rusia. Astfel, doar în această săptămână, numărul amenzilor aplicate Google a ajuns la opt. Creșterea acestor condamnări vine pe fondul presiunii crescute din partea autorităților ruse asupra giganților internetului, acuzați în special că nu elimină conținut pro-opoziție considerat ilegal. Prin urmare, Google a primit joi trei amenzi de două milioane de ruble fiecare (echivalentul, în total, a circa 69.000 de euro). Instanțele de la Moscova nu specifică, însă, natura conținutului vizat – notează France Presse. Marți, Google mai fusese condamnat în cinci cauze similare, la aproximativ 14 milioane de ruble (puțin sub 162.000 de euro).
Autoritățile ruse încearcă să cenzureze reţelele sociale în numele luptei împotriva extremismului și al protejării minorilor, după cum susţin criticii Kremlinului. Astfel, organizațiile principalului adversar al preşedintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, au fost recent declarate extremiste și, prin urmare, interzise, iar activiștii săi riscă acum urmărirea penală. În acest context, rețelele sociale precum Facebook sau YouTube sunt spații de libertate de exprimare pe care se bazează adversarii lui Vladimir Putin. Moscova cere, însă, ca giganții internetului să modereze conținutul despre Rusia, respectând legile ţării. Denunțând refuzul Twitter în această chestiune, Rusia a încetinit funcționarea platformei pe teritoriul său din luna martie, astfel că fotografii, videoclipuri și alte GIF-uri sunt foarte greu de descărcat.
La sfârșitul lunii ianuarie, președintele Vladimir Putin susţinea că giganții internetului se află „într-o competiție de facto cu statele”, denunţând „încercările lor de a controla brutal societatea”. Încă din 2019, Rusia a adoptat o lege pentru dezvoltarea unui internet suveran. Autoritățile neagă că ar vrea să construiască o rețea națională pe care să o controleze, ca şi în China, însă exact de acest lucru se tem ONG-urile și opozanţii Kremlinului. Deja, rețelele sociale sunt obligate să stocheze datele utilizatorilor lor ruși pe teritoriul rus. În cele din urmă, giganții digitali vor trebui în curând să deschidă reprezentanțe oficiale în Rusia, care vor fi responsabile juridic pentru „orice încălcare a legislației ruse”.