Liderul de la Kremlin promite cu un mesaj furios că organizatorii rebeliunii vor fi duşi în faţa justiţiei.
Formaţiunea sa a organizat mai multe demonstraţii împotriva autorităţilor pro-europene de la Chişinău.
Rivnopil se află într-o zonă în care trupele Kievului sunt în ofensivă și au mai preluat câteva sate, după aproape două săptămâni de lupte.
Kremlinul declarase că Prigojin, vizat de o anchetă pentru „apel la revoltă armată”, ar putea pleca în Belarus fără a fi urmărit penal.
Primarul Serghei Sobianin le-a mulţimit locuitorilor pentru "calmul şi înţelegerea" de care au dat dovadă.
E prima sa apariție publică după rebeliunea eșuată a grupului paramilitar Wagner.
În Parlament au intrat trei partide de extremă dreapta.
Arestarea celor trei a deteriorat și mai mult situația din zonă.
Bilal Erdogan a mai fost vizat în trecut de acuzații de corupție.
Țările Uniunii spun că rămân concentrate pe sprijinul dat Ucrainei.
Țările membre au majorat plafonul unui fond care le acoperă din cheltuielile făcute cu armele livrate Kievului.
Secretarul general Jens Stoltenberg spune că NATO nu se va lăsa intimidată de Rusia pentru a nu mai sprijini Ucraina.
Favorit este partidul de guvernământ, Noua Democraţie, care vrea să obţină majoritatea parlamentară.
Preşedintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu au transmis mesaje aproape identice.
E primul contact internațional al lui Putin de la declanșarea rebeliunii mercenarilor Wagner.
Anunțul intervine după mai multe ore de discuții cu liderul din Belarus.
NATO urmărește situația din Rusia.
Reacții în presa din Ucraina: Rebeliunea este o consecință a contraofensivei ucrainene. „Sperăm să fie luată Moscova în timp de 3 zile”.
În ajun, diplomaţia de la Bucureşti avertizase că declaraţiile ruseşti la adresa Republicii Moldova şi care vizează şi o parte a teritoriului României, aliat NATO, sunt inacceptabile.
Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruşi în martie 2014, găzduia încă din 1965 un centru de antrenament pentru mamifere marine.
Ministrul adjunct al apărării dă asigurări că ambiţioasa contraofensivă a Kievului decurge conform planului
Anunţul apare după ce preşedintele Ucrainei a acuzat Rusia că plănuieşte un atac terorist la centrala nucleară Zaporojie
Viktor Orban afirmă că banii pentru Ucraina ar trebui redirecţionaţi ţărilor balcanice în procesul de aderare.
Rusia a cerut o reuniune separată pe tema consecinţelor înarmării occidentale a Ucrainei
„Astfel de declaraţii (…), care vizează şi o parte a teritoriului României, aliat NATO, sunt inacceptabile” – avertizează diplomația de la București.
Președintele Vladimir Putin repetă de o săptămână că această contraofensiva ucraineană este un eșec.
„Luptăm după regulile NATO” - a adăugat el, afirmând că armata ucraineană nu a abandonat „niciun soldat” în teren, spre deosebire de ruși, care „nesocotesc viețile omenești”.
El crede că, „într-o zi, Rusia se va trezi și va realiza că (peninsula anexată Crimeea) este ucraineană”.
Domeniile preferate sunt industria prelucrătoare, construcţiile și comerțul.
Un responsabil de la Kiev afirmă că, „de la începutul acestei povești, Ungaria a făcut jocul părții ruse”.
El face în statul vecin prima sa vizită peste hotare după învestire, acum mai puţin de o săptămână.
Barajul Nova Kahovka, situat într-o zonă aflată sub control rusesc, a fost distrus pe 6 iunie, iar sute de kilometri pătrați din aval au fost inundați, forțând evacuarea a mii de locuitori și stârnind temeri cu privire la un dezastru, atât umanitar, cât și de mediu.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează