UEFA amenință cu boicotarea tuturor competițiilor organizate de FIFA

UEFA FIFA scandal boicot
© Imagine creată cu ajutorul Inteligenței Artificiale   |   UEFA contestă inițiativa FIFA de a „privatiza” competițiile mondiale de fotbal.

Toate cele 55 de federații membre ale UEFA au decis să boicoteze competițiile organizate de FIFA dacă „privatizarea” Cupei Mondiale de fotbal va avea loc, așa cum dorește liderul forului mondial, Gianni Infantino. „UEFA și cele 55 de federații membre ale sale sunt unite. Respingem în unanimitate și fără echivoc propunerea FIFA de a transfera drepturile de proprietate asupra Cupei Mondiale și a altor competiții FIFA către investitori privați”, se arată într-o declarație semnată de toți membrii federației europene de fotbal.

„Cupa Mondială nu poate fi tratată ca un produs de investiții. Este una dintre cele mai mari moșteniri sportive ale fotbalului. A fost construită de-a lungul generațiilor de către jucători, echipe naționale și suporteri de pe toate continentele. Nicio parte a acesteia nu ar trebui cedată vreodată investitorilor privați. Cupa Mondială nu este de vânzare. Este iresponsabil și de neconceput faptul că o propunere de o asemenea importanță pentru fotbal a fost elaborată în secret și adusă în pragul aprobării fără nicio consultare semnificativă cu cei însărcinați cu administrarea acestui sport. Acesta nu este doar un eșec profund al conducerii, ci o renunțare la datoria FIFA în calitate de custode al fotbalului mondial”, completează UEFA.

Ce a propus FIFA

FIFA a anunțat că are în plan înființarea unei companii proprii care să gestioneze Cupa Mondială de fotbal și alte evenimente pe care le organizează. Forul mondial vrea să vândă undeva până la 20% investitorilor străini, o propunere care a atras o reacție negativă din partea UEFA. Marea temere este că investitorii privați vor avea prea multă influență în competițiile organizate de FIFA. Scandalul de la Cupa Mondială din acest an, când americanului Balogun i s-a anulat un cartonaș roșu după intervenția lui Donald Trump, nu face decât să sporească incertitudinile. De altfel, UEFA a protestat vehement la momentul respectiv, apreciind că „decizia a depășit o linie roșie”.

FIFA încearcă să „cumpere” bunăvoința statelor membre și spune că toate federațiile vor primi mai mulți bani după această operațiune. Forul mondial transmite că va păstra controlul asupra companiei, dar că va oferi acțiuni investitorilor privați. Gianni Infantino a anunțat că estimează atragerea a circa 4,2 miliarde de dolari.

Timp citire: 1 min