
Ucraina nu este interesată în a purta o luptă politică cu Ungaria, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, portalului de știri RBK-Ukrajina, declarație preluată de MTI.
Ministrul ucrainean de Externe a subliniat că Ucraina nu vrea să intre în conflict cu Ungaria din trei motive. ”În primul rând pentru că este o țară vecină importantă în Europa Centrală și suntem și noi parte a acestei regiuni. În al doilea rând, Ungaria este o țară membră a NATO și am dori să cooperăm în condiții normale cu această țară în privința integrării euroatlantice. În al treilea rând pentru că este țară membră a Uniunii Europene și poziția sa este, de asemenea, foarte impotantă pentru noi”, a subliniat oficialul ucrainean.
El a mai menționat că relațiile Ucrainei cu Ungaria ”nu pot fi privite exlusiv în prisma acțiunilor unor cetățeni ucraineni care simpatizează cu interesele maghiare”. Dmitro Kuleba a mai precizat că ambele părți trebuie să respecte legile și interesele naționale ale fiecăruia.
”Nimeni nu vrea să poarte o luptă politică cu Ungaria. Dar și Ungaria trebuie să respecte legile și interesele noastre naționale”, a afirmat ministrul ucrainean de Externe, care a adăugat: ”În jurul minorității maghiare din Ucraina există mai multe conflicte, iar cauza este că ambele țări sunt traumatizate de istoria lor. Ambele părți reacționează foarte sensibil la toate chestiunile prin care istoria intră în prezent, ba mai mult, care vor să determine viitorul. Aceste traume ascunse provoacă ciocniri de interese. Mai mult decât atât, în ultimii ani, Ungaria s-a comportat cu multă ambiție nu numai în relațiile cu Ucraina, dar și cu multe alte țări și cu întreaga Uniune Europeană”.
Ministrul ucrainean de Externe a făcut această declarație în contextul recentei percheziții efectuate (pe 30 noiembrie) de Serviciul de Securitate al Ucrainei la sediul mai multor instituții maghiare din Transcarpatia și la locuința președintelui Uniunii Culturale Maghiare din Transcarpatia (KMKSZ), László Brenzovici.
În baza unei hotărâri emise de instanţa din Zaporojie, din estul Ucrainei, referitoare la un dosar penal deschis anterior sub acuzaţia de separatism, pe parcursul percheziţiilor s-au căutat dovezi ale activităţii care vizează integritatea teritorială a Ucrainei şi schimbarea forţată a graniţelor cu scopul de a crea prejudicii statului.
KMKSZ consideră că intervenția în forță este de fapt o procedură planificată, bazată pe acuzaţii politice false, al cărei scop nu este doar de a face imposibilă activitatea organizaţiilor maghiare, ci şi de a intimida maghiarii şi pe liderii acestora din Transcarpatia.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a demarat verificări și în localitatea Siurte din Transcapatia din cauză că pe 21 noiembrie, la ședința festivă de investire a reprezentanților locali, de naționalitate maghiară, aleși la sfârșitul lunii octombrie, a fost intonat imnul național al Ungariei.