
Donald Trump vrea ca persoanele fără adăpost să părăsească Washingtonul, promiţând o capitală „mai sigură şi mai frumoasă” şi ordonând mutarea imediată a mii de persoane. „Persoanele fără adăpost trebuie să plece, IMEDIAT. Le vom oferi locuri unde să doarmă, dar DEPARTE de capitală”, a scris președintele american pe platforma Truth Social. El a anunțat că vrea dea o nouă imagine oraşului Washington, printr-un proiect ce urmează să fie prezentat într-o conferinţă de presă astăzi. Liderul de la Casa Albă a promis că va face capitala americană „mai sigură şi mai frumoasă ca oricând”.
Plan de federalizare a capitalei SUA
Anterior, pe 5 august, într-o altă postare pe Truth Social, Trump acuza „criminalitatea complet scăpată de sub control în Washington”. „Tineri locali și membri ai bandelor, unii de doar 14, 15 și 16 ani, atacă, jefuiesc, mutilează și împușcă la întâmplare cetățeni nevinovați, știind în același timp că vor fi eliberați aproape imediat. Nu se tem de forțele de ordine pentru că știu că nu li se întâmplă nimic, dar se va întâmpla acum! Legea din Washington D.C., trebuie schimbată pentru a-i urmări penal pe acești „minori” ca adulți și a-i închide pentru o perioadă lungă de timp, începând de la vârsta de 14 ani.”, a precizat președintele SUA.
În aceeași postare el a amenințat cu preluarea controlului federal asupra capitalei americane, „dacă Washington D.C. nu se adună rapid”. „Dacă acest lucru continuă, îmi voi folosi puterile și voi FEDERALIZA acest oraș. FACEȚI AMERICA DIN NOU MARE!”, a mai scris Trump.
„Prea multe corturi” în oraș
Donald Trump a semnat la sfârşitul lunii martie 2025 un decret pentru a spori supravegherea guvernului său asupra municipalităţii, în special în ceea ce priveşte lupta împotriva imigraţiei ilegale. Şeful statului american a deplâns deja în faţa presei situaţia din Washington, care înregistra în 2024 un număr de 5.600 de persoane fără adăpost, potrivit unui raport anual al Ministerului Locuinţelor.
„Sunt prea multe infracţiuni, graffiti, prea multe corturi (ale persoanelor fără adăpost) pe pajişti, pe aceste pajişti magnifice”, afirma Donald Trump în februarie 2025, insistând asupra importanţei aspectului capitalei americane, unde vin regulat înalţi demnitari străini.
Capitala SUA este administrată de Congres
Washingtonul are un statut unic în Statele Unite. Înfiinţat după Războiul de Independenţă ca oraş capitală, acesta nu este afiliat niciunui stat american. În plus, Constituţia americană prevede că Congresul are competenţă asupra afacerilor sale. Cu toate acestea, printr-o lege din 1973, locuitorii pot alege un consiliu municipal, chiar dacă deciziile acestuia sunt întotdeauna supravegheate de Congres.
Intervievat de MSNBC, înainte de declaraţiile lui Donald Trump, primarul democrat al Washingtonului, Muriel Bowser, a afirmat că conferinţa de presă a preşedintelui de astăzi va viza probabil „un aflux de forţe federale de ordine” în oraş.