China și Statele Unite au convenit să continue implementarea „tuturor” acordurilor comerciale existente și să înființeze consilii comerciale și de investiții, a declarat ministrul chinez de externe într-un comunicat, în urma întâlnirii dintre Xi Jinping și Donald Trump de la Beijing. „Delegațiile celor două țări au obținut rezultate pozitive în general, inclusiv implementarea continuă a tuturor acordurilor încheiate în timpul consultărilor anterioare”, a declarat ministrul Wang Yi. La sfârșitul summitului de două zile cu omologul său chinez, Donald Trump a părăsit azi China, după ce s-a lăudat cu acorduri comerciale „fantastice” cu Beijingul, dar fără a semnala vreun progres în ceea ce privește dezacordurile cu repercusiuni globale, cum ar fi conflictul cu Iranul. În schimb, după ce președintele Xi a declarat că gestionarea greșită a problemei Taiwanului ar putea declanșa un conflict între China și SUA, Donald Trump a avertizat Taiwanul împotriva oricărei proclamări a independenței față de China și a atenționat autoritățile de la Taipei să nu se aștepte la un ajutor militar american garantat dacă declanșează un război.
Niciun acord încheiat pe timpul vizitei
Summitul a avut ca scop principal limitarea diferitelor tensiuni, iar ministrul Wang Yi spune că cele două țări au convenit, de asemenea, să „abordeze preocupările reciproce cu privire la accesul pe piață pentru produsele agricole și să promoveze creșterea comerțului bilateral în cadrul reducerilor tarifare reciproce”. Donald Trump adusese cu el o numeroasă delegație formată din lideri de afaceri americani. Washingtonul spera să plece cu o serie de acorduri, de exemplu în sectorul agricol, sau cu promisiuni de investiții chineze în Statele Unite, dar la câteva ore după plecarea președintelui SUA, nu fusese anunțat sau detaliat niciun astfel de acord. Donald Trump a sugerat însă pentru Fox News că zeci de acorduri vor urma vizitei sale în China. Ministerul de externe chinez a confirmat că președintele Xi va vizita la toamnă Statele Unite la invitația lui de Donald Trump.
