Liderii europeni și canadieni au finalizat un plan de potențiale garanții de securitate pentru Ucraina, 26 de țări declarându-și disponibilitatea de a se implica direct. Planul va fi acum transmis în SUA cu intenția de a fi oficializat în zilele următoare și, după cum a declarat președintele Emmanuel Macron, detaliile nu vor fi făcute publice din rațiuni lesne de înțeles. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că sarcina cheie este de a priva Rusia de resursele necesare pentru a continua războiul și de a oferi Ucrainei garanții solide și obligatorii din punct de vedere juridic privind securitatea sa pentru viitor.
Donald Trump vrea să lucreze cu europenii în privința sancțiunilor împotriva petrolului și gazelor rusești
De altfel, și reședintele Trump le-a cerut europenilor să boicoteze petrolul rusesc și să pună presiune economică pe China, principalul sprijin al lui Vladimir Putin. Volodimir Zelenski a declarat ,la conferința de presă comună cu Emmanuel Macron, că noile garanții trebuie să fie durabile, deoarece Ucraina nu ar dori și nici nu ar accepta repetarea Memorandumului de la Budapesta sau a acordurilor de la Minsk care s-au dovedit a fi ineficiente și ar dori ca garanțiile să fie ratificate de parlamentele naționale pentru a le confirma statutul juridic. Referitor la întâlnirea sa cu Vladimir Putin, Zelenski a precizat că este necesară pentru a avansa discuțiile de pace , dar Rusia „face tot posibilul pentru a o amâna”. De asemenea, el a respins sugestia lui Putin că ar putea veni la Moscova, ca fiind exact genul de sugestie pe care Moscova știe că este inacceptabilă. Concluzia summitului de la Paris este că garanțiile de securitate sunt „gata”, iar coaliția este pregătită să coordoneze cu SUA noi sancțiuni împotriva Rusiei.
