SUA iau în considerare un statut special pentru Groenlanda

SUA iau în considerare un statut special pentru Groenlanda
© EPA-EFE/Mads Claus Rasmussen DENMARK OUT   |   Premierul danez vizitează Groenlanda 2.4.2025

Înalți oficiali de la Washington spun că pe baza unui tip de acord,  folosit deja de SUA pentru relații mai strânse cu diverse națiuni din Pacific, Groenlanda ar putea fi adusă în sfera de influență a Americii.  Este vorba de așa numitul acord de asociere liberă, COFA, pe care SUA plănuiesc să îl propună spre încheiere liderilor groenlandezi. SUA au asemenea acorduri cu Miconezia, Insulele Marshall și Palau, iar conținutul acestuia variază în funcție de semnatar, dar există câteva elemente comune: guvernul SUS furnizează mai multe servicii esențiale, de la livrarea corespondenței, la managementul de urgență și protecția militară. În schimb, armata SUA operează liber în ţările Cofa, iar comerţul cu SUA este, în mare parte, fără taxe vamale.

SUA și Groenlanda negociază termenii acordului de apărare din 1951

Donald Trump, care în timpul primei sale administraţii a avansat ideea de a achiziţiona Groenlanda, a insistat mult mai mult asupra acestei idei după ce a preluat mandatul în ianuarie, refuzând să excludă posibilitatea de a prelua insula prin forţă. Danemarca, care guvernează insula, a respins ferm această idee.Există, însă, și unele obstacole. De exemplu, țările semnatare COFA sunt state independente, ceea ce nu e cazul Groenlandei care ar trebui să se separe de Danemarca pentru ca un astfel de plan să avanseze. Deocamdată, populația insulei, deși își dorește independența, dar nu imediat, respinge ideea de a ceda o parte semnificativă a autonomiei sale Washingtonului. O altă soluție ar fi renegocierea acordului de apărare semnat în 1951 de SUA și Groenlanda. Potrivit presei daneze, discuțiile privind extinderea pozițiilor americane pe insulă sunt în plină desfășurare. 

 

Timp citire: 1 min