SUA anunţă demararea construcţiei Arcului de Triumf al lui Trump

SUA arc de triumf washington Trump
© EPA/SHAWN THEW   |   Fosta purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, prezintă o ilustrație a viitorului Arc de Triumf din Washington, SUA, la 15 aprilie 2026.

Statele Unite au anunţat că, în următoarele două săptămâni, la Washington vor fi demarate lucrările pentru construcţia Arcului de Triumf, dorit de preşedintele Donald Trump. Construcţia monumentală va avea peste 75 de metri înălţime, cu mult peste Arcul de Triumf din Paris, care i-a servit drept inspiraţie, şi care are o înălţime de aproximativ 50 de metri. Aceasta va fi amplasată pe malul fluviului Potomac, în apropierea cimitirului militar Arlington, la celălalt capăt al podului care duce spre Lincoln Memorial, una dintre clădirile emblematice ale capitalei americane.

De la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump a demarat mai multe proiecte arhitecturale, extrem de controversate şi contestate în instanţă, în dorinţa de a-şi lăsa amprenta asupra capitalei americane. Printre acestea se numără faimoasa şi costisitoarea sală de bal pe care o construieşte la Casa Albă şi pentru care a demolat cu buldozerul o întreagă aripă a reşedinţei prezidenţiale, dar şi bazinul uriaş aflat lângă monumentul dedicat lui Abraham Lincoln, în inima capitalei americane. De asemenea, pentru o perioadă, Trump şi-a adăugat numele alături de cel al lui John F. Kennedy pe faţada unei prestigioase săli de spectacole din Washington. Totuşi, acesta a trebuit să fie îndepărtat în urma unei decizii judecătoreşti. În schimb, numele său rămâne afişat pe Institutul American pentru Pace, încă de la sfârşitul anului 2025.

În plus, de curând, Monetăria SUA a lansat moneda de un dolar cu chipul preşedintelui Trump. Decizia de a fi reprezentat pe o monedă destinată circulaţiei curente este o premieră pentru un şef de stat american aflat în funcţie.

Timp citire: 1 min